Proiectul de reabilitare a casei Elisabetei Rizea de la Nucșoara, în linie dreaptă

Casa din comuna argeşeană Nucşoara, unde a trăit Elisabeta Rizea, unul dintre simbolurile luptei anticomuniste, va fi transformată în muzeu. Lucrările de reabilitare au început în această vară, iar în acest moment au fost realizate lucări de infrastructură în jurul casei.
„Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu și am finalizat la început de iarnă lucrările de infrastructură efectuate în jurul casei memoriale și al anexei de bucătărie. Astfel, apele meteorice - care se scurg de pe acoperiș (care nu are streașină și burlane) sau din zona superioară a grădinii - vor fi captate prin intermediul unor șanțuri săpate perimetral și umplute cu piatră și direcționate spre zona inferioară, astfel încât umiditatea să nu mai constituie o problemă în zona fundațiilor.

Pentru că majoritatea oamenilor din zona au fost ocupați cu lucrările la gospodărie iar firmele cu care am mai colaborat aveau lucrări pe alte șantiere, ne-am suflecat mânecile și am trecut noi însine la treabă! Am adâncit cu încă o cazma și jumătate șanțurile săpate de micul excavator al primăriei pentru a ajunge sub cota inferioară a fundațiilor, am montat membrana cu crampoane și tubul drenaj pe care l-am înfășurat în geotextil pentru a preveni colmatarea iar apoi am umplut șanțurile cu bolovani și pietriș. Ne-am bucurat de susținerea concretă a prietenilor de la ”Memorialul Închisoarea Pitești” în frunte cu Andrei dar și a prietenilor din București, veniți special pentru a da o mână de ajutor. În paralel meșterul din Câmpulung a montat tâmplăria de lemn la anexa de bucătărie, o parte din băieți au șlefuit lambriul exterior iar fetele ne-au ajutat la aplicarea primului strat de grund”, a precizat, pe Facebook, Bogdan Vârvoreanu - strănepotul Elisabetei Rizea și președintele Asociației ”Elisabeta Rizea”.
Scopul proiectului îl constituie repararea și transformarea casei bătrânești degradate în „Casă Memorială cu Circuit Public”, parte a unui complex mai amplu, care include o mică sală multifuncțională pentru seminarii, șezători și proiecții de film, o grădina de vară precum și o anexă - casă de oaspeți.

 

În 2021 încep lucrările de restaurare la partea supraterană a casei

Planuri mari sunt și pentru anul viitor! În 2021, reprezentanții Asociației ”Elisabeta Rizea” vor să înceapă lucrările de restaurare la partea supraterană a imobilului. „Anul viitor este foarte important pentru proiect, urmând să începem lucrările de restaurare la partea supraterană a Casei, după ce anul acesta am finalizat lucrarile de subzidire, consolidare și lucrările de infrastructură”, mai precizează Bogdan Vârvoreanu.
Puteți și voi să sprijiniți Ansamblul Memorial CER - Casa Elisabeta Rizea din Nucșoara prin încheierea unui contract de sponsorizare. Mai multe detalii despre acest subiect pe pagina de Facebook a Asociației ”Elisabeta Rizea” sau pe site-ul www.casaelisabetarizea.ro
Elisabeta Rizea a văzut lumina zilei pe 28 iunie 1912 într-o familie de ţărani, la Domneşti. A fost nepoata fruntaşului ţărănist Gheorghe Şuta, omorât de Securitate în anul 1948. A petrecut 13 ani în teribilele închisori comuniste pentru că i-a sprijinit activ pe fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu şi grupul de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraşului. Elisabeta Rizea s-a stins din viaţă la 91 de ani, în 2003.
A.V.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea