Singura pârtie din Argeș – închisă din cauza hoților. Polițiștii argeșeni s-au autosesizat

Hoții au anulat sezonul de schi de pe singura pârtie din județul Argeș - Pârtia Chilii, de pe dealul Măţău, din apropiere de Câmpulung Muscel. Din păcate pentru iubitorii schiului, pârtia nu mai poate fi folosită pentru că din utilajul care nivela zona ar fi fost furate mai multe părți importante, în acest moment fiind nefuncțional.

Motivul pentru care pârtia este închisă a fost explicat de administratorii pârtiei, pe pagina de Facebook – „Pârtia Chilii Mățău”:

„Din ratracul (utilaj – n.r.) cu care se nivela pârtia au fost furate mai multe părţi esenţiale, care îl făceau funcţional. Pârtia este extrem de periculoasă fără bătătorirea zăpezii de ratrac, iar siguranta dumneavoastră este pe primul loc. Nu ne putem asuma astfel de riscuri”.
Polițiștii argeșeni s-au sesizat din oficiu

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Argeș susțin că nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la furtul unor componente ale utilajului folosit la bătătorirea zăpezii pe pârtia din zona Muscel. Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung s-au sesizat din oficiu și vor face verificări în acest caz.

„În urma informațiilor apărute în spațiul public, referitor la furtul unor componente de pe un utilaj folosit la bătătorirea zăpezii pe o pârtie din zona Muscel, vă aducem la cunoștință următoarele: Până acum, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la acest aspect. Precizăm faptul că, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung s-au autosesizat și vor face verificări, în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Argeș.

Foto: Facebook - Bogdan Burhan.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea