Procesul florăresei Olga, în pronunțare!

# Florin Tecău, Gheorghe Davidescu, Emil Angheloiu și Adrian Macovei -  citați ca martori în dosar

Procesul celebrei florărese Olga este în pronunțare. Judecătorii Tribunalului Argeș, la termenul din 27 ianuarie a.c.,  au stabilit  ”termen în vederea deliberării și pronunțării la data de 10.02.2021”. La sfârșitul lunii decembrie 2018, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au trimis-o în judecată pentru trafic de influență în formă continuată pe Gherghina (Olga) Panaete, cunoscuta florăreasă din Pitești. Aceasta este acuzată că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere, respectiv pentru obţinerea unui post la Centrul ”Sf. Andrei”, aflat în subordinea DGASPC Argeș.

Florin Tecău, Gheorghe Davidescu, Emil Angheloiu și Adrian Macovei au fost citați ca martori în dosar

În dosarul de la Tribunalul Argeș au fost audiați, ca martori, atât Florin Tecău, fostul președinte al C.J. Argeș,  Emil Angheloiu, fostul șef de la Permise Auto, dar  și Gheorghe Davidescu, fost prefect al județului și Adrian Macovei, fostul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, între timp pensionat din funcție.
Vă reamintim că, alături de Olga Panaete, au mai fost trimise în judecată alte șase persoane, una tot pentru trafic de influență și alte cinci pentru cumpărare de influență. Potrivit procurorilor, Gherghina (Olga) Panaete ar fi promis, contra unor sume de bani, la trei persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Unei alte persoane, inculpata a asigurat-o că va fi angajată pe un post într-un centru de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Florăreasa Olga ar fi pretins şi primit suma de 15.000 lei, promiţând unei persoane că o va ajuta să ocupe un post de asistent generalist debutant. Inculpata susținea că va interveni la un angajat cu funcţie de conducere în cadrul DGASPC Argeş şi la un consilier judeţean. Funcţionarul de numele căruia s-ar fi folosit florăreasa este Adrian Macovei, şeful DGASPC Argeş (în acea perioadă n. red.), iar consilierul în cauză, Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş.
De asemenea, florăreasa Olga ar fi promis mai multor persoane, contra unor sume de bani,  că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Aceasta pretindea că are influenţă asupra angajaţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeș şi că poate aranja promovarea examenelor. În dosar este martor și comisarul șef  Emil Angheloiu, cel care conducea la vremea respectivă SPCRPCIV Argeș. Dosarul florăresei a fost deschis ca urmare a unui denunț făcut de un instructor auto din Pitești.  Acesta a precizat procurorilor că elevul său nu s-a programat la proba teoretică, spunându-i că cineva îl va ajuta să se înscrie mai repede. În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările au condus către florăreasa Olga Panaete.
La termenul din  9 octombrie 2019, Florăreasa Olga, dar și elevul școlii de șoferi și-au recunoscut vinovăția în dosarul de trafic de influență. Hotărârea Tribunalului Argeș va putea fi atacată la instanța superioară.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea