Recomandare pentru preoţii tineri din Argeş, după tragedia de la Suceava: „Să nu facă singuri botezul”

# Înalt Preasfinţitul Calinic este primul prelat care vine cu soluţii după moartea bebeluşului din Suceava

Preoții nou-hirotonisiți sunt sfătuiți să nu mai oficieze singuri botezul unor bebeluși. Recomandarea a fost transmisă de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, după tragedia de la Suceava, în care un copil a murit în urma slujbei.

Preoții au primit un set de îndrumări, prin care cei nou hirotonisiți să nu mai poată introduce copilul în cristelniță fără să fie însoțit de un preot mai experimentat. Cel cu mai multă vechime va putea introduce copilul în apa sfințită. În plus, preoții vor trebui să discute cu părinții dacă bebelușul are probleme medicale care l-ar putea face sensibil sau dacă este născut prematur. O altă recomandare vizează bebelușii care sunt botezați înainte de a împlini 40 de zile sau care plâng, caz în care copilul va fi botezat cu apă din palma preotului. Aceeași recomandare este și pentru cazurile în care părinții refuză cufundarea în cristelniță.  Recomandările au fost transmise preoților din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, după ce, la Suceava, un copil a murit după ce a fost botezat.

Noile reguli arată că familia este cea care va hotărî dacă bebeluşul va fi afundat în întregime sau nu în apa sfințită.

„Mama este cea care hotărăște asupra celui născut, bineînțeles. Întotdeauna să o întrebăm, este dreptul ei ancestral...”, a precizat ÎPS Calinic, conform observatornews.ro

Patriarhia Română susține că nu ia în calcul schimbarea protocolului vechi de mii de ani. "Nu este și nu va fi vorba despre schimbarea ritualului, ci de adecvarea înțeleaptă a acestuia la anumite situații. Botezul Ortodox se (va) face prin întreită "afundare", cu excepțiile dictate de starea de necesitate în care se poate regăsi un prunc", spune Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea