16 februarie 1968- 16 februarie 2021: 53 de ani de când orașul Pitești devine municipiu

În anul 1968, la data de 16 februarie, ca urmare a reorganizării administrativ-teritoriale a țării, oraşul Piteşti devine municipiu, incluzând şi comunele: Bascov, Bradu, Colibaşi (în prezent cartier al Oraşului Mioveni), Mărăcineni şi Ştefăneşti (devenit ulterior oraş).
Prima atestare documentară a localității datează din 20 mai 1388, când domnul Mircea cel Bătrân întărește Mănăstirii Cozia, „o moară în hotarul Piteștilor". Atestarea documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri. Prima menționare a Piteștiului ca oraș apare la 1 aprilie 1510, într-o carte a lui  Vlăduț.

 

Cancelaria Domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521) a emis la 22 noiembrie 1517 un hrisov în care este semnalată existența curților domnești la Pitești.
După obținerea prerogativelor municipale, din 1968, s-au construit noi cartiere: Calea Bucureşti, Calea Craiovei, Calea Giurgiului, Războieni, Negru-Vodă, Trivale, Găvana, Banatului, peste 40000 de apartamente, se reamenajează centrul oraşului. Practic, în această perioadă oraşul este reconstruit, şi suportă importante transformări funcţionale, sociale, urbanistice, relaţionale.

Piteştiul, un important şi recunoscut centru agricol şi comercial, îsi menţine şi diversifică aceste ocupaţii şi în perioada socialistă. Astfel, lângă Piteşti se înfiinţează mai multe institute de cercetare agricolă, precum Albota, Institutul viticol Ştefăneşti şi Institutul pomicol Mărăcineni. Activitatea comercială se intensifică prin construcţia şi deschiderea mai multor centre comerciale în centrul oraşului: magazinele „Trivale” (1972), „Fortuna” (1974), „Dacia” şi „Mobila” (1983), reţeaua magazinelor de cartier, depozitele-magazin din zona „Târgului din Vale”, târgul tradiţional săptămânal. S-au înfiinţat noi unităţi de învăţământ, şcoli primare, generale, liceale, iar în anul 1962, Piteştiul devine centru universitar prin înfiinţarea Institutului de învăţământ superior (transformat în 1984 în Institutul de subingineri). În domeniul sanitar se înregistrează importante progrese prin punerea în funcţiune a Spitalului Muncitoresc Ştefăneşti (1957), Spitalul de adulţi şi Policlinica (1973), Policlinica „1 Mai” (1981), Spitalul-cămin de bătrâni (1978), Spitalul de copii (1984).

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea