Luna lui mărțișor celebrată la Biblioteca Județeană. De mărțișor, ”Domnii citesc poezie”

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș, găzduiește miercuri, 10 martie, începând cu ora 13, în Sala Tinerilor, evenimentul intitulat ”Domnii citesc poezie”.  
Ziua Internaţională a Femeii şi sărbătoarea Mărţişorului sunt celebrate astfel, prin lectură publică și prelegeri din creația invitatului de seamă, medicul-poet Constantin Teodor Craifăleanu.

 

“Despre doctorul-poet Constantin Teodor Craifăleanu nu se pot spune decât vorbe bune și foarte bune. Este membru fidel al revistei Cuvântul Argeșean și al cenaclului acesteia, dar și nelipsit de la orice manifestare culturală piteșteană. A publicat până acum patru volume de versuri. Poezii scrise în manieră clasică, cu rimă și ritm, toate marcate de o muzicalitate aparte, care mângâie sufletele și încântă spiritele. Ascultându-le citite de însuși autorul lor, veți avea parte de un adevărat regal”, spune scriitorul Nicolae Cosmescu - redactor-șef al revistei literare Cuvântul Argeșean.
Evenimentul va fi moderat de poeta Denisa Popescu și se va desfășura cu respectarea, atât din partea organizatorilor, cât și a participanților, a tuturor măsurilor de protecție împotriva contaminării cu SARS-COV-2, impuse de legislația în vigoare.
Adrian Coman, bibliotecar

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea