Florăreasa Olga Panaete, condamnată la doi ani și opt luni de închisoare!

# Condamnarea este în primă instanță și este cu suspendare

S-a lăsat cu condamnări, în primă instanță, în dosarul în care Olga Panaete, cunoscuta  florăreasă din Piteşti, a fost trimisă în judecată, pentru trafic de influență. Dosarul a fost înregistrat pe 21 decembrie 2018, la Tribunalul Argeș. Olga Panaete a fost acuzată că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere sau pentru obţinerea unui post în instituţii publice. Ea a fost condamnată, în primă instanță, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

Potrivit procurorilor, Gherghina (Olga) Panaete ar fi promis, contra unor sume de bani, la trei persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Unei alte persoane, inculpata a asigurat-o că va fi angajată pe un post într-un centru de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Florăreasa Olga ar fi pretins şi primit de la o persoană 15.000 lei promiţându-i că o va ajuta să ocupe un post de asistent generalist debutant. Olga Panaete susținea că va interveni la un angajat cu funcţie de conducere în cadrul DGASPC Argeş şi a unui consilier judeţean. Funcţionarul de numele căruia s-ar fi folosit florăreasa este Adrian Macovei, şeful DGASPC Argeş, iar consilierul în cauză, Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş. Cei doi au fost doar martori în dosar.
Dosarul împotriva florăresei a fost deschis ca urmare a unui denunț făcut de un instructor auto din Pitești.  Acesta a precizat procurorilor că elevul său nu s-a programat la proba teoretică spunându-i că cineva îl va ajuta să se înscrie mai repede. Procurorii au început cercetările și astfel au ajuns la florăreasa Olga. De asemenea, Olga florăreasa ar fi promis, contra unor sume de bani, mai multor persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Femeia a redeschis „fabrica de permise”. Aceasta pretindea că are influenţă asupra angajaţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeș şi că poate aranja promovarea examenelor. În dosar a fost martor și comisarul șef Emil Angheloiu, cel care conducea SPCRPCIV Argeș în acel moment. Alături de Olga Panaete, în dosar mai sunt cercetate cinci persoane. O inculpată este cercetată pentru trafic de influenţă, iar alte patru persoane pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

 

Pentru faptul că și-a recunoscut vina, celebra florăreasă a fost condamnată cu suspendarea executării pedepsei

Miercuri, pe 10 martie, judecătorii Tribunalului Argeș au dat hotărârea prin care ”condamnă pe inculpata P.G., la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată. În baza art.67 alin.(2) C.pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor … a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi … de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani. … În baza art.91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei P.G., iar conform art.92 alin.1 C.pen. fixează termen de supraveghere de 4 ani, termen ce începe să curgă, conform art.92 alin.2 C.pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. … În baza art.93 alin.3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata P.G. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Piteşti sau în cadrul Primăriei Comunei Cocu, jud. Argeş. În baza art.404 alin.2 C.pr.pen. şi art.91 alin.4 C.pen. atrage atenţia inculpatei că, în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţia impusă de instanţă, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei. În baza art.68 alin.(1) lit.b) C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.”
Și ceilalți inculpați din dosar au primit pedepse cu suspendare, interzicerea unor drepturi și obligația de a presta muncă în folosul comunității. Hotărârea Tribunalului Argeș nu este definitivă, putând fi atacată.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea