Dosarul Cheresteaua! După cinci ani de procese la Tribunalul Argeș, inculpații cer strămutarea dosarului

Decizie importantă luni, 17 mai, la Curtea de Apel Pitești! După 78 de termene de judecată și cinci ani de procese, opt dintre cei 16 inculpați au solicitat strămutarea  dosarului de la Tribunalul Argeș. Cei care au depus cerere de strămutare sunt: Ion Andrei, zis și Brânză,  administratorul societății Andris SRL  la momentul săvârșirii faptelor, Daniel Ionuț Andrei, Liviu Gheorghiță Andrei, Elena Dobrițoiu, Maria Cătălina Matei, Gheorghe Andrei și firmele SC ANDRIS SRL - prin reprezentant legal Andreea Andrei și SC IONI LIV FOREST SRL reprezentată de Livioara Andrei.

 

Judecătorii Curții de Apel Pitești vor decide luni, 17 mai, dacă vor strămuta dosarul din județ. Precizăm că dosarul numit „Cheresteaua” a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș în anul 2016, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș pe 1 aprilie 2016. Procurorii au arătat în rechizitoriu un adevărat măcel comis în pădurile din judeţ. „În activitatea sa infracțională, inculpatul Ion Andrei a beneficiat de sprijinul unor funcționari silvici în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, care au avut rolul de a încadra arbori sănătoși în produse accidentate”, se arată în rechizitoriul procurorilor. Printre cei trimişi în judecată alături de patronul firmei Andris se regăsesc şi Gheorghe Mihai, șef district în cadrul Ocolului Silvic, inginerul silvic Ion Trăstaru şi pădurarul Vasile Uţă.
”În perioada 2008-2012, inculpatul Andrei Ion, administrator la firma SC ANDRIS SRL – societate având ca obiect de activitate tăierea și rindeluirea lemnului – a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe o suprafață de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu, Nucșoara și Lerești”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor. 23.000 de arbori au fost tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 ha de teren forestier, cantitatea fiind transportată dinspre zonele de exploatare către depozitul Andris, printr-un număr de circa 1.000 curse auto, mai arată procurorii.

Stenograme din rechizitoriul procurorilor

În rechizitoriul procurorilor Parchetului Tribunalului Argeş apar mai multe stenograme între Ion Andrei, patronul firmei Andris, şi unul dintre angajaţii săi, în care ”Brânză” îl obligă pe acesta să taie arbori de fag, deşi în momentul convorbirii se derula o restricţie de exploatare:
Andrei Ion: Da
Angajat: Să trăiţi şeful! (...)
A.I.: Ce lemne ai, ce lemne ai?
A: Am vreo... am mai strâns p-acolo vreo treizeci de metri de brad
A.I: Da? Aha. Bine. Şi cam cât ar mai fi din să scoatem?
A: Păi dacă mai marcaţi şi la dvs se strânge mia, aia din...
A.I.: Păi mai e de marcat la mine?
A.:Da, da, da.
A.I: Bă dă-l dracu’, păi atunci n-aţi fost bă şi v-am spus să marcaţi tot?
A.: Păi am marcat cât au stat ăştia, dup-aia au zis că mai vin într-o zi.
A.I.: Fi-r-ar mama lor a dracu’ să fie... (...)
A.I.: N-are ce mai face, n-are ce doborî?
A.: Păi n-are, până nu ne marcă... după câte am vorbit aseară e cu restricţie... aia de fag.
A.I.: Bă, dă-o dracu’!
A.: Aşa am înţeles.
A.I.: Cu restricţie la particular, ai văzut-o?
A.: Da, da am trecut un pic, n-am văzut-o, da după cum mi-au explicat ăştia ştiu unde e acum
A.I.: Aha, aha, aha
A.: Acu ce ziceţi dumneavoastră, dacă dumneavoastră daţi ordin să ne băgăm, da
A.I.: Băgaţi-bă bă, dă-l dracu’ ce să mai... A mai rămas ceva lemne?
A.: A mai rămas (...)
A: Şi-atunci, noi ce facem, ne băgăm în aia de fag?
A.I.: Băgaţi-vă-n aia, dă-l dracu’!
A.: Acolo el ne-a..., bă e cu restricţie, nu pot.
A.I.: Lasă, bă, lasă dracu’ restricţia ta...”


 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea