Greii de la PNL Argeş blochează accesul pe strada spre Memorialul Închisoarea Pitești

Maria Axinte, coordonatorul proiectului Memorialul Închisoarea Pitești, se plânge pe reţelele sociale că domnii de la PNL Argeş blochează accesul pe strada spre Memorialul Închisoarea Pitești, ori de câte ori fac şedinţe de partid. Din ce-am văzut şi noi, acelaşi lucru se petrece şi când au liberalii conferinţe de presă, sediul partidului aflându-se în vecinătatea fostei închisori comuniste care, de câţiva ani, a devenit loc de pelerinaj şi rugăciune.

E bine de ştiut că preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, nu se complică prea tare. E atât de implicat în viaţa politică încât prea puţin îi pasă de reclamaţiile Mariei Axinte. Cu un obraz aşa gros, nu ne mirăm că Miuţescu e dezinteresat de istorie. Pe el viitorul îl interesează, iar un subiect atât de sensibil precum închisorile comuniste e bun de înmuiat inimi la zile mari. În restul timpului, contează numai interesele de partid.

„Oare e normal să se blocheze complet accesul pe strada spre Memorialul Închisoarea Pitești de fiecare dată când e ședință la PNL Arges sau pentru că locatarii din zonă își țin mașinile sub geam ca să le supravegheze așa încât nici ambulanța nici mașini mai mari nu mai pot intra? Poliția spune că nu mai poate da amenzi că e stradă privată, iar noi ne rugăm de oameni să nu ne mai parcheze fix în poartă.”, a scris Maria Axinte, pe un grup de socializare.

Ştefan Butnaru

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea