Fost deputat PSD - condamnat la Curtea de Apel Pitești

# Trafic de influență în Parlament! # A recunoscut că a făcut trafic de influentă, după ce a promis că rezolvă alocarea unor bani din PNDL către primării din Argeș și Vâlcea

Decizie importantă la Curtea de Apel Pitești! Florin Costin Pâslaru, fost deputat PSD de Galați, în perioada 2008-2016, a fost condamnat, pe 22 aprilie, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență.  Judecătorii Curții de Apel Pitești au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între DNA şi inculpat. Fostul parlamentar a recunoscut că a făcut trafic de influență, promițând că rezolvă alocarea unor bani din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL)  către primari din Vâlcea și Argeș.

Cum promitea fostul deputat că rezolvă alocarea unor bani din PNDL

Potrivit acordului de recunoastere a vinovăției, în 2017, cand nu mai era parlamentar, dar era consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, s-a întâlnit în Parlament cu un fost coleg deputat. Cu această ocazie, Pâslaru i-a spus celui din urmă că, în calitatea de consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, are influență chiar mai mare decât pe vremea cand era un simplu deputat. Conform procurorilor, în perioada aprilie - mai 2018, inculpatul s-a întâlnit la sediul Parlamentului cu fostul său coleg parlamentar, care i-a prezentat intențiile unor primari din zona lui de interes politic (Vâlcea și Argeș), în sensul de a obține finanțare prin programul PNDL derulat de MDRAP, și l-a întrebat dacă poate să rezolve acest lucru. Fostul deputat Florin Costin Pâslaru ar fi afirmat, conform procurorilor, că poate să rezolve doleanțele primarilor afirmând că are o relație foarte bună, atât personală cât și de partid, cu un secretar de stat în cadrul MDRAP, persoană despre care a arătat că se ocupă anume de programul PNDL și prin intermediul căreia poate să rezolve aprobarea finanțării proiectelor. În acele împrejurări, fostul deputat i-a dat inculpatului o listă cu primăriile care solicitau finanțare prin programul PNDL respectiv Diculești, Șirineasa, Stroești, Stoenești, Laloșu (Vâlcea), Bughea de Sus, Cetățeni (Argeș).

Planuri de împărțire a banilor - realizate înainte de aprobarea proiectelor

Conform informațiilor din dosar, preluate de pe www.rolii.ro, în cursul lunii august 2018, cei doi s-au întâlnit, din nou, la sediul Parlamentului pentru a discuta cu privire la stadiul demersurilor întreprinse pentru rezolvarea aprobării proiectelor. Cu acea ocazie, inculpatul l-a asigurat că proiectele vor fi aprobate și că se vor semna contractele de finanțare în cel mai scurt timp. În aceste împrejurări, fostul deputat a pretins, cu titlu de împrumut, suma de 15.000 euro afirmând că are nevoie de acești bani pentru a moderniza  un studio de televiziune și că îi va restitui banii până la sfârșitul anului 2018. După aproximativ o săptămână, cei doi s-au întâlnit la sediul Parlamentului pentru remiterea unei sume de 10.000 euro. Întrebat dacă mai are vreun răspuns în legătură cu aprobarea finanțării proiectelor, inculpatul a precizat că lucrurile se vor rezolva în cel mai scurt timp.

Potrivit acordului de recunoaștere a vinovăției, citat de rolii.ro, încheiat de DNA cu fostul deputat Pâslaru, pe baza promisiunilor făcute de acesta că proiectele vor fi aprobate, fostul parlamentar interesat de rezolvarea problemei se întâlnise deja cu alte două persoane cu care au facut planuri “despre modalitatea prin care ar putea să se asocieze pentru câștigarea și executarea contractelor aferente respectivelor proiecte”. Astfel, se stabilise, de principiu,o colaborare care, în situația in care proiectele primăriilor urmau să fie finanțate, prevedea ca una dintre firme să execute lucrarea, alta să furnizeze enzima necesara lucrărilor de asfaltare a drumurilor, iar a treia să ofere consultanța în cadrul proiectelor.

Acuzațiile aduse de procurori

Cum finanțarea respectivelor proiectelor a devenit incertă, martorul a cerut inculpatului restituirea sumele. Între 2018-2019, cei doi s-au întâlnit de mai multe ori, atât în Pitești, cât și în Vâlcea, ocazie cu care inculpatul a restituit o parte dintre bani. La fiecare întâlnire, Pâslaru îl asigura că dosarele primăriilor depuse la MDRAP vor fi aprobate. Pentru că inculpatul nu a rezolvat problema finanțării, cel interesat de proiecte a cerut să îi fie restituit restul de bani pe care Pâslaru avea să îi mai dea din împrumutul acordat în 2018. Pe 1 decembrie 2019, chiar de Ziua Națională, cei doi s-au întâlnit la un hotel din Râmnicu Vâlcea, iar Pâslaru i-a dat înapoi 9.000 de lei, urmând ca diferența să fie restituită până la 10 ianuarie 2020. În cadrul discuției purtate, inculpatul i-a spus că ocupă o funcție importantă în cadrul (Fondul de Dezvoltare și Investiții) FDI și că o parte din proiectele despre care vorbise sunt deja incluse în lista ce urmează să fie aprobată în prima ședință de guvern. De asemenea, Pâslaru a precizat că acest lucru se datorează intervențiilor lui și a pretins în schimb, în repetate rânduri, de la martor o parte din beneficiile financiare obținute de acesta pentru situația în care proiectele vor fi aprobate, inclusiv să fie scutit să mai restituie restul sumei de bani datorate acestuia.
Procurorii anicorupţie au intrat pe fir şi l-au acuzat de trafic de influenţă. „Fapta Inculpatului... care, în data de 01.12.2019, în timp ce se afla pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, a pretins în mod repetat de la martorul... foloase materiale pentru sine, constând în sume de bani, parte din cele obținute de martor în urma asigurării intereselor acestuia și suma de 8.600 lei sub forma scutirii de a mai fi restituită martorului, parte dintr-o datorie mai veche, iar în schimb, a traficat față de martor influența pe care ar fi avut-o pe lângă funcționarii din conducerea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), promițându-i că va interveni la nivelul instituției pentru soluționarea favorabilă a intereselor acestuia, respectiv de a fi declarate eligibile și finanțate mai multe proiecte investiționale depuse la CNSP de primăriile comunelor Șirineasa, Stroești și Diculești întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență”.

Florin Costin Pâslaru: „Recunosc fapta reținută în sarcina mea”

În acordul de recunoaștere a vinovăției, Florin Costin Pâslaru a precizat următoarele: „Recunosc fapta reținută în sarcina mea. Recunosc săvârșirea infracțiunii și accept încadrarea juridică a faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva mea”.

Prin decizia Curții de Apel Pitești, din 22 aprilie, s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu inculpatul Florin Costin Pâslaru, la data faptei consilier la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților. Acesta a fost condamat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați sau în cadrul Bibliotecii Județene V.A. Urechia Galați.

“Curtea consideră că această pedeapsă este pe deplin rezonabilă având în vedere suma mică oferită sub forma scutirii restituirii unei datorii mai vechi, dar și atitudinea de recunoaștere a faptei imputate. “, se arată în hotărârea Curții de Apel Pitești.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea