ÎPS Calinic s-a întors la „origini”

# Școala primară din Cracăul Negru a primit numele Părintelui Arhiepiscop Calinic

Pe 5 iunie,în comuna nemțeană Crăcăoani, școala din localitatea Cracăul Negru a primit numele Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Evenimentul a avut loc în prezența Ierarhului, originar din acest sat, a oficialităților locale și a altor invitați.

Chiriarhul Argeșean a evocat anii adolescenței petrecuți în localitatea Cracăul Negru, amintindu-și în mod deosebit de școala în care a primit, prin intermediul dascălilor săi, lumina învățăturii. Un moment care a impresionat pe cei prezenți a fost întâlnirea Chiriarhului Eparhiei Argeșului și Muscelului cu Mariana Vodă, învățătoarea și profesoara de limba și literatura română care l-a format pe tânărul elev Constantin Argatu.

În cadrul acestui moment emoționant, primăria comunei Crăcăoani a oferit fiului întors pe meleagurile natale o distincție de vrednicie. Cu acest prilej a fost lansat și un volum dedicat părintelui arhiepiscop Calinic, intitulat: Calinic Argeșeanul, studiu monografic, care are drept autor pe scriitorul Adrian Alui Gheorghe.

# Slujba de sfințire a bisericii parohiei Cracăul-Negru a fost făcută chiar de ziua de naștere a Arhiepiscopul Calinic

De asemenea, în localitatea Cracăul Negru a fost oficiată și slujba de sfințire a noii biserici din această parohie al cărei ctitor este Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul. Credincioșii din această comunitate au avut ocazia de a participa la slujba de târnosire a noii biserici cu hramurile Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință. Inițiativa ridicării acestei biserici aparține Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, fiu al satului, cu osteneala credincioșilor din satul Cracăul-Negru, și cu donațiile enoriașilor.

Ziua aleasă pentru sfințire a fost una specială pentru Ierarhul Argeșean care a împlinit pe 6 iunie vârsta de 77 de ani. Construcția bisericii a fost realizată de către o echipă de meșteri zidari din Curtea de Argeș. De asemenea, pictura a fost realizată de către meșteri zugravi din Argeș, iar catapeteasma și mobilierul din interior au fost sculptate și donate de către familia epitropului Gheorghe și Irina Ursu. Concomitent cu edificarea noii biserici parohiale, pentru îndeplinirea activităților pastoral-misionare, culturale și social-filantropice, s-a construit un Centrul Social-Cultural, pus sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Filoteea de la Curtea de Argeș.

„Pe întreg parcursul construcției, mai cu seamă în etapele importante ale zidirii bisericii și ale Centrului Social-Cultural, șantierul a fost vizitat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, ctitorul principal al bisericii, care a încurajat, sfătuit și ajutat material la edificarea construcțiilor”, informează Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea