Se schimbă regulile jocului, pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Ministrul Educaţiei, anunţ despre Evaluarea Naţională!

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat o serie de schimbări care vor avea loc în acest an, la Evaluarea Naţională. Absolvenţii de clasa a VIII-a vor avea parte de o serie de înlesniri, care în anii trecuţi nu erau posibile. Spre exemplu, elevii pot sublinia pe text la limba română şi pot nota pe figurile geometrice, la matematică, fără a se considera că fac semne profesorilor corectori.

„Sunt câteva elemente care fac diferența. În primul rând, am făcut totul ca elevul să se poată concentra pe fond și nu pe formă. Evaluarea Națională va începe în data de 22 iunie cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, 24 iunie – Matematică, 25 iunie – Limba Maternă. Rezultatele finale urmează să fie afișate în data de 4 iulie. Apoi, avem o sesiune specială pentru Evaluarea Națională, înscrierea va începe în data de 28 iunie, imediat după prima sesiune de evaluare și vom avea probele scrise în datele de 5, 6 și 7 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate după data de 12 iulie.
După această dată, sigur că se va face și repartiția. Din punct de vedere epidemiologic, am decis organizarea în centre de examen mici pentru a nu crea aglomerație. De regulă, elevii dau examen la ei în școală. Am asigurat 15 minute suplimentar pentru completarea datelor suplimentare și, de asemenea, am soluționat o problemă mai veche – pe figurile geometrice, elevii pot face construcții fără să fie considerate semne particulare. De asemenea, la Limba Română pot sublinia pe textele date, nu se consideră semne.”, a declarat ministrul Educaţiei, potrivit Edupedu.ro.
Ştefan Butnaru

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea