Argeşul, pe locul 22 la nivel naţional privind vaccinarea anti-COVID!

# Le sugerăm autorităţilor să introducă în program şi meniuri cu mici

Argeşul ocupă locul 22 pe ţară, privind campania naţională de vaccinare. Dacă auzi pledoariile prefectului Emilia Mateescu şi ale subprefectului Emanuel Soare nu-ţi vine a crede că argeşenii nu s-au înghesuit la vaccinare. Cei doi au umplut Facebook-ul de mesaje, au vorbit pe la TV, au adus Filarmonica să cânte la CJ, pentru o atmosferă de neuitat la vaccinare. Şi cu toate acestea, alţii sunt fruntaşi la nivel naţional.

Potrivit Adevărul.ro, în Top 10 vaccinare, pe ţară, se află Bucureştiul şi judeţele: Cluj, Sibiu, Braşov, Timiş, Constanţa, Alba, Ilfov, Mureş şi Sălaj. La coada clasamentului se află judeţele Bacău, Botoşani şi Suceava.
Revenind la Argeş, ne întrebăm de ce s-a vaccinat doar 23,92% din populaţia eligibilă? Adică nici un sfert din cetăţenii cu vârste de peste 12 ani. De menţionat, s-au organizat campanii de vaccinare în oraşe, dar şi în comune, astfel că accesul la vaccin a fost înlesnit la maxim.
Ba mai mult, în cadrul campaniei de vaccinare organizată la Consiliul Judeţean Argeş, au venit artişti de la Filarmonica Piteşti care au cântat spre deliciul celor prezenţi la imunizare. Dar se pare că peste 75% dintre argeşeni nu s-au simţit motivaţi să meargă să se vaccineze împotriva COVID.
Deci ar trebui schimbată strategia! Pentru un succes garantat, le recomandăm prefectului Emilia Mateescu şi subprefectului Emanuel Soare să încingă grătarul în faţa Prefecturii. Să vezi cum vine lumea la vaccinare pentru o porţie de mici cu muştar! Pentru pretenţioşi se poate introduce meniul cu ceafă de porc. Pe fundal ar merge un Nicolae Guţă şi un Adrian Minune.
Ștefan Butnaru

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea