Rectorul UPIT - despre cum era cu educaţia sexuală în adolescenţa sa

Educaţia sexuală în şcoli este o temă intens dezbătută în ultima perioadă. Pe de-o parte necesară, pe de altă parte controversată şi respinsă de societate, educaţia sexuală se cere a fi făcută în şcoli, de cadre pregătite. Liderii politici ai Argeşului au cam evitat subiectul. Interesant de remarcat, recorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, a povestit pe pagina de socializare cum arăta educaţia sexuală în adolescenţa sa. Profesor era nimeni altul decât tatăl rectorului UPIT. O istorioară savuroasă, cu personaje la fel de savuroase.

 

„Educația, în orice formă se face și pe orice temă se face, e binevenită. Doar educație să fie.
A mea, cea mult discutată și disputată pe media în aceste zile, a început cândva, demult, pe la 3 noaptea când tata, colțuros, cum îi era felul, dar iubitor în felul lui, m-a întrebat: mă ficior, tu știi cum îi treaba aia, cu fetele?
Eu, cca. 14 ani, educat de revistele nemțești aduse în școală, pe ascuns, răspund: da, tată, mai știu câte ceva. El, vizibil mulțumit că a scăpat de corvoada educației mele sexuale, zice: nò așe, bravo, meri și te culcă, amu...!
De terminat, cred că nu se termină niciodată. E un proces de educație continuă, deh...”, a povestit rectorul Chirleşan.
Ştefan Butnaru

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea