Studiul de oportunitate pentru trenul metropolitan – amânat până în 2022

 

# Cu acești bani urmează să fie achiziționat un container pentru săli de clasă

În cadrul ședinței Consiliului Local Pitești, desfășurată în data de 26 august, s-a tras un semnal de alarmă de către profesoara Alina Manea, șefa Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

 

Inspectorul școlar general a venit cu solicitarea ca municipalitatea să achiziționeze de urgență două containere modulare care să fie folosite drept săli de clasă pentru Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și „Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân”. Solicitarea a venit ca urmare a unor reglementări care prevedeau reducerea efectivului de elevi din clasa a V-a la maximum 29. Acest lucru a condus la restructurarea claselor de elevi și la imposibilitatea școlarizării la o parte dintre aceștia. Astfel, în cele două școli din Pitești se află în această situație 58 de elevi.

 

Deși primarului Cristian Gentea i se părut anormal ca acest aspect sa fie adus la cunoștința municipalității și a Consiliului Local cu doar doua săptămâni înaintea începerii anului școlar, în cele din urmă, după mai multe discuții aprinse, s-a găsit o soluție. Inițial, s-a pus problema faptului că nu sunt bani prevăzuți în buget pentru aceste achiziții. S-a stabilit, în cele din urmă, ca banii necesari achiziționării acestor containere să fie obținuți din mutarea fondurilor de la anumite proiecte de investiții pentru care nu mai este timp necesar pentru finalizarea în acest an. În urma consultărilor s-a luat decizia ca sumele necesare sa fie transferate de la proiectul de reabilitare a Școlii Mircea cel Bătrân și de la studiul de oportunitate pentru trenul metropolitan. Soluția a fost pe placul tuturor consilierilor locali, aceștia considerând prioritară necesitatea ca elevii din municipiul Pitești să înceapă școala în condiții optime și conform legii.

În urma acestei decizii, realizarea studiului de oportunitate pentru trenul metropolitan a fost amânată până la anul viitor, când urmează să fie prevăzut un nou astfel de studiu în proiectul de buget.

# Viceprimarul Mihăilescu: „Nu văd nicio problemă în a recurge la această măsură urgentă”

„Am fost la cele două școli, iar directorii mi-au arătat unde vor să monteze aceste containere. Am văzut și containerul de la Școala Nr. 13 (Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” n. red.), care este deja montat și care arată foarte bine. Mi s-a spus că elevii care învață acolo sunt foarte mulțumiți de condiții. Nu văd nicio problemă în a recurge la această măsură urgentă”, a precizat viceprimarul Mihai Mihăilescu.

Foto: descriptiv.


Alex Vlaicu

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea