Mesajul primarului Ion Georgescu, la început de an şcolar

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar.

“Stimaţi profesori, dragi elevi,

Începutul anului școlar 2021 - 2022 îmi oferă prilejul de a adresa cele mai sincere gânduri, urări de bine, sănătate și putere de muncă tuturor copiilor care, la primele ore ale dimineții, vor trece pragul școlii, cu bucurie, speranță și emoție, în special celor mici, la început de drum, care vor descoperi alături de cadrele didactice tainele cărților și ale învățăturii.

O comunitate solidă este clădită pe respectul faţă de şcoală, motiv pentru care trebuie să ştiţi că trăim într-un oraş în care performanţa şcolară este respectată şi răsplătită.

Ca la fiecare început de an şcolar, toate unitățile noastre vă întâmpină cu sălile de curs pregătite, cu dascăli devotați și sufletele deschise, atât pentru elevii şi preşcolarii care ne calcă pentru prima dată pragul şcolii sau grădiniţei, dar în aceeaşi măsură şi pentru cei ce revin în bănci după vacanță.

Pentru “bobocii” din clasa pregătitoare, Consiliul Local a pregătit câte un pachet cu rechizitele necesare începerii școlii, în cadrul proiectului “Primul Ghiozdan”, pe care micuții îl va găsi pe bancă, alături de mesajul nostru de bun venit!

Îmi exprim speranţa că acest an şcolar va fi unul plin de rezultate remarcabile, pentru elevii din oraşul Mioveni. Sunt convins că învăţătorii şi profesorii noştri, sprijiniţi de autorităţile locale, vor depune toate eforturile pentru asigurarea condiţiilor necesare unui învăţământ la un nivel ridicat de pregătire.

Vă mulţumesc şi vă felicit dragi dascăli pentru dăruire, implicare, rezultatele obţinute şi valorile pe care le-aţi format de-a lungul timpului, vă doresc tuturor putere de muncă şi un an şcolar plin de reuşite. Mult succes tuturor în noul an școlar!”, a transmis primarul Ion Georgescu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea