În Argeș au fost scoase la concurs 198 de funcții de director și 44 de director adjunct

 

Proba scrisă de la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat are loc pe 15 octombrie. Până la data de 26 septembrie au fost depuse dosarele de înscriere la proba scrisă, iar în perioada 27-29 septembrie are loc evaluarea dosarelor de înscriere.

La începutul lunii octombrie va fi afișată lista finală a candidaților admiși la evaluarea dosarelor, iar apoi, până pe 15 octombrie, vor fi stabilite centrele speciale de desfășurare a probei scrise și vor fi repartizați candidații pe centre.

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, recent, lista funcțiilor vacante de director și director adjunct la unitățile de învățământ preuniversitar din județ. Astfel. În Argeș  sunt scoase la concurs 198 funcții de director și 44 funcții de director adjunct. Cele mai multe sunt scoase la Pitești, 48 pentru director și 24 de director adjunct.

Funcțiile vacante pentru care se organizează concursul și a bibliografia au fost publicate pe 14 septembrie, cu doar o lună înaintea probei scrise, programată pe 15 octombrie.

Concursul trebuia să aibă loc pe 27 iunie, înainte de expirarea mandatelor actuale, dar a fost amânat pentru 15 octombrie. Peste 1.600 de directori și directori adjuncți de școli au fost schimbați, la nivel național, din funcții în luna august, reprezentând 18.5% din totalul posturilor de conducere din sistemul preuniversitar de învățământ, potrivit unui răspuns oferit de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la solicitarea Edupedu.ro. Doar pentru 300 dintre ei motivul schimbării a fost „deficiențe de management”.

„Raportat la totalul funcţiilor de conducere (8.716), motivele pentru care nu s-a asigurat continuitatea la nivelul managementului unității de învățământ, pentru exercitarea funcţiilor de director şi director adjunct interimari au fost: pensionare (1,58%), lipsa acordului persoanei pentru a mai fi numită în funcţie (13,37%) și deficienţe de management (3,58%)”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu, conform edupedu.ro.

A.V.

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea