Sevastian Tudor a lansat o nouă carte

 

 

Joia trecută, la Muzeul Judeţean Argeş, omul de cultură Sevastian Tudor, fost director al Teatrului Alexandru Davila din Piteşti, şi-a lansat volumul „Judeţele Argeş şi Muscel în perioada celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945)”.

La eveniment, au fost prezente personalităţi din politică şi administraţie: primarul Piteştiului, Cristian Gentea, vicepreşedintele CJ, Adrian Bughiu, fostul prefect Emilian Dragnea, fostul lider al CJ Argeş Florin Tecău, fostul deputat PSD Ion Burnei, deputatul PSD Nicolae Pavelescu, conf. univ. dr. Sorin Mazilescu de la Universitatea Pitești, liberalul Cristian Mitrofan dar şi Lucreţiu Tudor, administratorul public al Piteştiului şi fiul autorului.

Apărută la Editura Ordessos, cartea aduce în fața cititorilor pagini din istoria județelor Argeș și Mușcel, în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Cartea este o continuare a unui volum lansat în urmă cu doi ani, tot la Muzeul Județean, intitulată „Județele Argeș și Mușcel în Primul Război Mondial (1916-1918)”. Volumul lansat acum se bazează pe arhivele studiate de autor și conține informații diverse, precum furturi și orori săvârșite de către sovietici, personalități argeșene și mușcelene din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardamentele trupelor aliate asupra teritoriilor Argeș și Mușcel etc.
Primarul Piteştiului, Cristian Gentea :  „Nu aveam cum să ratez ocazia de a fi alături de prietenul meu. Atunci când vorbim de istorie și vorbim de fotbal, este o adevărată enciclopedie. Abia aștept să citesc cartea.”

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea