Un crescător de ovine din Argeș atrage atenția: „Dăm nas în nas cu ursul în grajd!”

Urșii continuă să creeze probleme în județul Argeș. Cel mai recent atac al animalelor a fost în apropiere de localitatea Valea Mare din Argeș. Ursul a devorat un porc, a jupuit un altul de viu și a mutilat botul unui măgar.

Crescătorul de ovine Theodor Oncioiu din Câmpulung, atrage atenția asupra pericolului la care se expun oamenii ca să își protejeze gospodăriile și animalele. "Sunt foarte mulți urși, sunt frecvente atacurile, urșii chiar au ajuns să-și creeze adăposturi în grădinile din sate, au intrat efectiv în sate. Problema este că urșii ăștia s-au adaptat, dacă au văzut că se poate procura mai ușor hrană, vin și mănâncă animale direct din grajd.

Atacă animalele, nu le e frică de oameni, nu le e frică de câini, s-au adaptat să-și procure hrana în astfel de modalități și este un lucru extraordinar de rău, fiindcă nu-i mai dezveți. La mine, în crescătorie, am avut 10 oi ucise de urs, pe un islaz comunal au fost vaci ucise de urs și acum, săptămâna trecută, într-o comună, un porc a fost devorat de urs, un altul a fost jupuit de viu și un măgar care a suferit o traumă gravă la bot, ursul i-a mutilat botul. Toate animalele au murit după intervenția veterinară chirurgicală", declară crescătorul de oi Theodor Oncioiu, pentru site-ul Agroinfo.

 

Cu toate acestea, când vine comisia să constate atacul și să acorde despăgubiri, crescătorii sunt luați la rost că nu-și păzesc animalele, spune crescătorul argeșean. "Când a fost cazul cu oile, la mine, a venit o comisie cu doctor veterinar de la Direcția Sanitară Veterinară, cu cei de la Mediu, ei au venit și au spus, domle, animalele acelea nu erau păzite. Ba erau păzite, dar ce să facă săracul om, să se ducă să se bată cu ursul?! Să-l omoare pe cioban? Să omoare omul? Sunt păzite animalele, dar nu ne putem pune viața în pericol”, a mai precizat Theodor Oncioiu pentru Agroinfo.

Pe lângă reproșuri, despăgubirile vin cu mare întârziere. Theodor Oncioiu mai spune că, după ce ursul i-a mâncat 10 oi, a fost despăgubit cu 120 de lei pe cap de oaie. Banii însă i-a încasat de la Ministerul Mediului abia după un an de la atac. "După un an am primit banii. Și când a fost atacul asupra vacilor, au venit cei de la Fundația Carpahia și i-au dat crescătorului două vaci, cu condiția să nu le vândă timp de un an de zile", mai precizează crescătorul, conform sursei citate.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea