320 de familii din Bradu au primit ajutoare de la Uniunea Europeană

# Oamenii sunt așteptați, în continuare, să-și ridice pachetele

Primăria Bradu a început, din luna septembrie, acţiunea de distribuire a produselor alimentare și a produselor de igienă, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Fiecare beneficiar final primește un pachet care conține produse alimentare și unul cu produse de igienă. La Bradu s-au acordat pachete pentru 320 de familii, iar alte 50 de familii sunt așteptate, în continuare, să le ridice.

 

Potrivit art. 3 din Ordonanța de Urgență nr. 84/2020 categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de ajutoare, şi care au calitatea de destinatari finali sunt:

 

a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

b) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.

„S-au primit de la Uniunea Europeană 370 de pachete cu alimente și 370 cu produse de igienă, dintre care 320 de pachete alimente/produse de igienă s-au și distribuit următoarelor categorii de persoane: cu venit minim garantat, beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, cu ajutor social și persoanelor cu handicap”, ne-a precizat viceprimarul Gheorghe Negoi.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea