A murit Marin Mihalcea, fostul dirijor al Orchestrei „Doina Argeșului”

S-a stins din viață maestrul Marin Mihalcea, fost dirijor al orchestrei Doina Argeşului şi unul dintre cei mai valoroşi lăutari din ţară. Marin Mihalcea a murit duminică, 3 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.

Sorin Mazilescu: „A fost un ultim mohican”

„Marin Mihalcea (n. 1 iunie 1948, Moşoaia-Argeş – d. 3 octombrie 2021, Pitești) a fost un ultim „mohican” (autentic şi desăvârşit lăutar), cum îi spunea maestrul coregraf Dorin Oancea, al prestigioaselor colective artistice care s-au succedat în Orchestra „Doina Argeşului”, în zecile de ani de existenţă artistică. A reuşit să impună peste „vremuri”, mai tinerilor săi colegi, tehnica sa interpretativă de adevărat virtuoz al viorii populare şi de permanent concertmaistru al „doinaşilor”, consacrat prin forţa fizică şi vigoarea interpretărilor solistice extrem de rapide a pasajelor muzicale de orice fel. Prin muncă asiduă a reuşit să unească perfecţiunea tehnicii instrumentale cu autenticul izvorului de inspiraţie, dând o complexitate specială şi dificilă sârbelor, unguricilor, brâurilor şi jocurilor căluşăreşti. (…)Dumnezeu să-l ierte și să-i așeze sufletul printre cei drepți!”, a precizat conferentiarul universitar doctor Sorin Mazilescu.

Atât ca instrumentist, concertmaistru şi ca dirijor, Marin Mihalcea avea să-i acompanieze şi să-i ajute la imprimări pe marii solişti ai României - Irina Loghin, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu etc. -, dar şi pe colegii de la „Doina Argeşului” sau pe soliştii vocali necunoscuţi, aflaţi în pragul debutului artistic.

A participat la toate spectacolele şi festivalurile de folclor organizate la nivel naţional, cu ansamblurile „Doina” şi „Dorul” din Piteşti, iar în străinătate, la festivalurile internaţionale: Franţa, Elveţia (1969), Ungaria, Iugoslavia (1971, 1966), Belgia (1974, 1986), U.R.S.S. (1975), Franţa (1977), Israel (1985), Iordania (1985, 1986), Cehoslovacia (1985), Grecia (1985), Polonia (1985), Italia (1985, 1995), Turcia (1988, 1990), Spania (1994), China (1999).

Experienţă profesională:

2004 – 2008: Cursuri de muzică, secţia folclor-vioară, la Şcoala Populară de Artă, Piteşti;

2000: Dirijor al Orchestrei „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti;

1995: Concertmaistru, în Orchestra „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti;

1975: Dirijor al Ansamblului folcloric „Dorul”, al C.J.C.P.C.T. Argeş, Piteşti;

1970: Solist instrumentist, în Orchestra „Doina Argeşului”, Teatrul „Al. Davila”, Piteşti.

1966: Angajat al Orchestrei „Doina Argeşului” din Pitești.

„Regretăm trecerea la cele veșnice a maestrului Marin Mihalcea, fost dirijor al Orchestrei “Doina Argeșului”, unul dintre cei mai buni instrumentiști ai județului Argeș și un mesager neobosit al folclorului românesc autentic. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate și un gând pios întru pomenirea celui plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis și conducerea Consiliului Județean Argeș.

Foto: Facebook - Sorin Mazilescu

 

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea