Viceprimarii Piteştiului, marii absenţi de la deschiderea Târgului „Toamna Piteşteană”!

Târgul „Toamna Piteşteană” şi-a deschis porţile pentru piteştenii şi argeşenii care iubesc gusturile şi culorile toamnei. Piaţa Vasile Milea a fost invadată de produse de sezon, de la fructe şi legume, la miere şi street food. O explozie de arome pentru cei mai pofticioşi, dar şi pentru mame şi bunici care au  avut ocazia să-şi umple cămara cu bunătăţi de la târgul care a devenit deja tradiţie la Piteşti.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa primarului Cristian Gentea, a consilierilor municipali Ana Stan şi Dumitru Tudosoiu, dar şi de prezenţa vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu şi Adrian Bughiu. Marii absenţi au fost viceprimarii PNL şi USR ai Piteştiului, Gelu Tofan şi Mihai Mihăilescu.

Pentru că la Bucureşti se scrie o pagină grea de istorie, din nou e jale, din nou se bat ca chiorii pe ciolan, Tofan şi Mihăilescu trăiesc intens momente dintre cele mai dureroase. Băieţii ăştia sensibili nu mai au somn, se tem pentru funcţiile lor şi nici nu le vine să mai scoată capu-n lume, de teamă să nu se observe pe faţa lor groaza pe care o încearcă.

Iar faptul că niciunul dintre cei doi nu a participat la deschiderea oficială a Târgului „Toamna Piteşteană”, deşi sunt viceprimari şi se cădea să fie acolo, dovedeşte că stau ascunşi de ochii vigilenţi ai lumii. Până nu se vor calma apele la Centru nu mai pupă piteşteanul de rând nici pe Gelu, nici pe Mişu!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea