Cine are curajul depolitizării?

Luni, 16 Ianuarie 2012 02:00

Adrian Vasiliu.
Politizare și depolitizare sunt cuvinte pe care le învață fiecare jurnalist care scrie pe domeniul politic și administrativ încă din primele zile. Nu ai cum să petreci o săptămână, nu mai mult, alături de reprezentanții partidelor și să nu auzi măcar o dată pronunțate cele două cuvinte. De obicei partidele din opoziție, oricare ar fi ele, folosesc respectivele cuvinte, pentru a arăta cât de rea este politizarea pe care o face partidul aflat la putere și cât de bună va fi depolitizarea pe care o va face respectivul partid din opoziție când va ajunge el la cârma destinelor țării.
Pentru cei care mai știu un pic de istorie contemporană, politizarea a mai avut, de-a lungul timpului, niște sinonime. Pe vremea lui Văcăroiu și a patrulaterului roșu, îi spunea pedeserizare, pentru că trebuia să fii membru PDSR ca să fii șef. Apoi s-a numit cederizare, pentru că apartenența la noua putere, adică la Convenția Democrată, îți garanta un scaun călduț. Apoi a venit pesedizarea, pentru că partidul lui Iliescu și Năstase tocmai se făcuse și el european, devenind PSD. Apucăturile au rămas însă aceleași, iar politizarea s-a făcut și mai abitir. Nu-i vorbă că nici cei de la Alianța DA, veniți la putere în 2004, n-au făcut altfel, numai că istoria nu mai spune cum s-a mai numit politizarea lor. Cert este că și la ei a fost, a fost și la liberalii rămași singuri la guvernare, cu sprijinul PSD, după care a continuat și pe vremea multiplelor guverne Boc, cu sau fără PSD.
Au fost luni întregi de negocieri ca la piață, am văzut, în 2009, de exemplu, doi adversari de moarte, pe Cristian Boureanu și pe Constantin Nicolescu, după bălăcăreala din campanie, stând la aceeași masă și negociind funcții fără probleme. Acum vine însă actuala opoziție și spune că va renunța la politizare. Uite-așa, cum ai bate din palme, vor fi numiți în deconcentrate numai oameni valoroși, indiferent de carnetul lor de partid. Pare utopic, nu? Dar dacă cineva ar avea curajul să o facă, ar putea oare? Ar fi el lăsat, indiferent de cât de mare ar fi funcția sa? Ar fi bine să fie așa, dar mă tem că, și dacă cineva ar avea curajul să spargă buboiul politizării, ar fi imediat trimis la plimbare. Chiar de ai lui, care nu degeaba se vor fi chinuit să ajungă la putere. Ci pentru a oferi, cum se face de zeci de ani, foloase și sinecuri colegilor de partid și celor care au contribuit la câștigarea alegerilor.
Și o vom lua, a nu știu câta oară, de la capăt...