Primăria Municipiului Pitești continuă instalarea insulelor destinate deșeurilor reciclabile în cartierul Prundu
Luni, 25 Octombrie 2021 12:11
Săptămâna trecută au fost montate alte 9 pubele pentru colectarea deșeurilor reciclabile din plastic/metal, hârtie/carton și sticlă - trei insule, în trei platforme de colectare a deșeurilor unde există containere îngropate, din cartierul Prundu, și anume: bloc B15, B31- Lidl și B30- intersecția dintre Bd. Basarabiei cu Bd. Petrochimiștilor.
Municipalitatea face apel către utilizatori să le folosească în mod corespunzător, exclusiv pentru depozitarea deșeurilor din plastic/metal, hârtie/carton sau sticlă și nu pentru alte tipuri de deșeuri.