Condamnări în dosarul şpăgilor pentru pensionare pe caz de boală de la Laboratorul de Sănătate Mintală Pitești

# Medicul Valerian Azamfire (foto) - 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare # Doctorița Eli Morman a fost achitată

Tribunalul Argeș s-a pronunțat vineri, 22 octombrie, în dosarul de corupţie de la Laboratorul de Sănătate Mintală Pitești. Trei dintre inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, iar al patrulea achitat.

Medicul psihiatru Valerian Azamfire a primit doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, în timp ce asistentele medicale Eleonora Stoicescu şi Carmen Constantinescu au primit câte 2 ani de închisoare, tot cu suspendare. Î

n schimb, doctorița Eli Morman a fost achitată. Decizia instanței nu este definitivă!

Hotărârea Tribunalului Argeș

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, psihiatrul Valerian Azamfire a fost acuzat că ar fi săvârşit 483 de fapte penale, medicul Eli Morman – 14, asistenta Eleonora Stoicescu – 99 şi Carmen Constantinescu - 25 de fapte. În cele din urmă, instanța l-a condamnat pe medicul Azamfire pentru 86 de acte materiale, iar pe asistentele Stoicescu și Constantinescu pentru 14 acte materiale, respectiv 7 acte materiale. Doctorița Morman a fost achitată de acuzații. Dacă hotărârea instanței rămâne definitivă, cei trei inculpați găsiți vinovați nu își vor mai exercita profesia avută în timpul săvârșirii faptei (de medic psihiatru, respectiv asistent medical) într-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate, timp de doi ani. În cele ce urmează, vă redăm o parte din hotărârea instanței:

„1. în temeiul art. 396 alin. 1, alin.2 C.proc.pen, cu aplic.art. 75 alin.2 lit.b, rap.la art. 76 alin.1 C.pen condamnă inculpatul Azamfire Valerian la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6(şase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen (86 acte materiale). În baza art. 91 şi urm. C.pen, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 3(trei) ani, calculat, potrivit art.92 alin.2 C.pen, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii. În baza art. art. 55 lit.a rap.la art. 67 alin.2 C.pen aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b, g C.pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de medic psihiatru într-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate), pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin.1 lit.b C.pen, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (…).

2. în temeiul art. 396 alin. 1, alin.2 C.proc.pen, cu aplic.art. 75 alin.2 lit.b, rap.la art. 76 alin.1 C.pen., condamnă inculpata Stoicescu Eleonora la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen. (14 acte materiale). În baza art. 91 şi urm. C.pen, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 3(trei) ani, calculat, potrivit art.92 alin.2 C.pen, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii. În baza art. art. 55 lit.a rap.la art. 67 alin.2 C.pen aplică inculpatei, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b,g C.pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita meseria de asistent medical într-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate), pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin.1 lit.b C.pen, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (…).

3. În temeiul art. 396 alin. 1, alin.2 C.proc.pen, cu aplic.art. 75 alin.2 lit.b, rap.la art. 76 alin.1 C.pen., condamnă inculpata Constantinescu Carmen Cristina la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru comiterea infrac?iunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen(7 acte materiale). În baza art. 91 şi urm. C.pen, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 3(trei) ani, calculat, potrivit art.92 alin.2 C.pen, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii. În baza art. art. 55 lit.a rap.la art. 67 alin.2 C.pen aplică inculpatei, pe lângă pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b,g C.pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita meseria de asistent medical într-o unitate sanitară din sistemul public de sănătate), pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin.1 lit.b C.pen, respectiv de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri (…).

4. În temeiul art. 396 alin.1, alin.5 C.proc.pen., cu aplic.art. 16 alin.1, lit. a C.proc.pen., achită pe inculpata Morman Eli pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.pen.”

Muncă în folosul comunității

Dacă hotărârea va rămâne definitivă, cei trei inculpați vor presta o muncă neremunerată în folosul societăţii, pe o perioadă de 80 zile, la Administraţia Domeniului Public Pitești sau în cadrul Muzeului Judeţean Argeş.

Istoricul unui dosar care a adunat metri cubi de documente

În rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se precizează următoarele: „În perioada 27 aprilie – 23 iunie 2015, inculpaţii Azamfire Valerian și Morman Eli, în calitate de medici psihiatri ai unităţii sanitare sus menţionate, contra unor sume de bani ce variau între 10 şi 100 de lei, au procedat la diagnosticarea, internarea uneori fictivă a unor persoane interesate, cărora le-a eliberat documente medicale necesare pentru încadrarea ori menținerea în grad de invaliditate sau handicap, deși în realitate unii beneficiari nu sufereau de afecțiunile respective. De asemenea, în unele situaţii, aceştia au eliberat rețete medicale unor pacienți sau au avizat programe de recuperare, documentele fiind necesare și pentru comisia de expertiză medicală. Prin acordarea deciziilor de încadrare în grad de invaliditate şi implicit a unor drepturi de asigurări sociale, unor persoane care, în lipsa unor dosare medicale întocmite pe baza unor evaluări medicale corecte, nu ar fi beneficiat de această încadrare în grad de invaliditate, se aduce atingere bugetului asigurărilor sociale de stat, cu toate consecinţele ce decurg din acest fapt”.

În ceea ce le priveşte pe cele două asistente medicale din cadrul aceluiaşi laborator, în rechizitoriul procurorilor este menţionat că acestea au primit câte 5 lei pe pacient sau alte produse cu ocazia menționării în registrul de consultații sau pentru eliberarea unor documente medicale ori avizarea programelor de recuperare ale acestora. Cât priveşte sumele de bani primite cu titlu de mită de către inculpaţi, acestea erau remise fie direct, în mână, fie erau puse în carnetele de sănătate.

Cele patru persoane au fost trimise în judecată în februarie 2016. Dosarul s-a judecat, timp de cinci ani și jumătate, la Tribunalul Argeș, unde a strâns peste 55 de termene, fiind audiați sute de martori.

A.V.







Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea