Popești - asfalt și canalizare, două atribute ale civilizației

Lansarea programului guvernamental ”Anghel Saligny” este așteptată cu interes de administrațiile publice locale în contextul în care de mai bine de un an de zile proiectele de investiții nu au beneficiat de oportunități de finanțare. Reprezentanții Primăriei Popești au pregătit mai multe proiecte pentru a fi depuse în cadrul acestui program.

”Avem două proiecte pentru canalizare, vom introduce canalizarea în toate cele patru sate ale comunei, dar în etape, câte două sate pe fiecare proiect. De asemenea, avem în vedere modernizarea ulițelor și a drumurilor locale. Tot așa, am separat obiectivele. Avem un proiect pentru asfaltarea a opt străzi în lungime totală de 4 km și un altul, pentru asfaltarea a încă 14 străzi, în lungime totală de aproximativ 4 km. Vom depune toate aceste proiecte”, declară primarul Ion Mihai pentru ziarul „Viata satului”.

 

Pe de altă parte, administrația locală a făcut demersuri pentru finalizarea unui alt obiectiv din localitate. La ședința de Consiliu Local de la finalul lunii septembrie a fost aprobată o rectificare a bugetului prin care sunt prevăzuți bani în vederea asigurării cofinanțării la proiectul terenului de sport. ”Măsura a fost luată pentru a duce la bun sfârșit proiectul, dar și pentru a putea beneficia de rambursarea banilor din fonduri europene. Este un teren multifuncțional de sport cu gazon sintetic, dotat cu grupuri sanitare și o minitribună pentru 30 de persoane”, precizează edilul din Popești.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea