Începe dezbaterea publică privind construirea unui spital municipal la Piteşti!

# Vicele Gelu Tofan e pregătit să vândă fier vechi şi să majoreze taxele pentru a asigura funcţionarea spitalului

Consilierii locali ai PNL şi USR au anunţat că miercuri, 17 noiembrie, începând cu ora 15.00, în sala Filarmonicii Pitești va avea loc o dezbatere publică privind oportunitatea construirii unui spital municipal. Proiectul construirii unui spital municipal a fost tema din campania electorală a liberalului Sorin Apostoliceanu. Deşi a explicat că Piteştiul nu are bani pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare al unui spital, primarul Cristian Gentea a spus acum câteva luni că spitalul se va construi, dacă piteştenii vor dori acest lucru.

 

„Nu e prima dată când spun asta: eu nu sunt pentru un astfel de spital în Pitești, în momentul de față. Eu cred că ar trebui să avem grijă de cele pe care deja le avem, ca să funcționeze mult mai bine, să arate mult mai bine decât astăzi. Eu cred că vom avea mari probleme cu întreținerea, dar și cu personalul, dacă vom găsi bani ca să facem un astfel de spital. Asta nu înseamnă că – în momentul în care studiul de oportunitate ne va spune că piteștenii își doresc așa ceva și vom găsi și locația pentru un astfel de spital – nu voi fi primul care va căuta bani pentru studiul de fezabilitate. Așa că nu primează părerea primarului, ci a cetățenilor. Vom vedea ce va spune studiul de oportunitate”, declara primarul Gentea, în luna aprilie, la o conferinţă de presă.

 

Referitor la cheltuielile de funcţionare, viceprimarul Gelu Tofan a găsit soluţia. O soluţie pentru care a fost ironizat atât de presă, cât şi de societatea civilă. Tofan spunea că se pot majora taxele şi impozitele la Piteşti, dar şi că se poate vinde fierul vechi de la CET Sud. Şi deci vor fi bani gârlă, pentru spitalul promis de PNL.

Revenind la dezbaterea publică din 17 noiembrie, la eveniment vor participa: directori de spital din Pitești, Sindicatul Sanitas, Colegiul Medicilor din Argeș, medici de familie, reprezentanți ai Consiliului Județean Argeș, reprezentanți ai Consiliului Local Pitești, reprezentanți ai societății civile, Serviciul Județean de Ambulanță Argeș, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, medici renumiți, reprezentanți ai Asociațiilor Pacientilor din Argeș.

Cetatenii interesati pot de asemenea să participe la dezbatere, în limita locurilor disponibile și cu respectarea condițiilor epidemiologice.

P.S: Îl aşteptăm cu mare interes pe vicele Gelu Tofan cu propunerile lui trăznite. Sperăm doar să nu-l înjure piteştenii mai rău decât au făcut-o când a propus taxe şi impozite mai mari.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea