Fost director adjunct la Direcția pentru Sport Argeș: „Până nu se pune din nou suflet în activitate, lucrurile vor merge doar târâș”

Săptămâna trecută vă relatam cum actuala conducere a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Argeș dă vina pentru lipsa de implicare în sportul argeșean pe „salarizarea nemotivantă” și pe angajații în vârstă care „s-au obișnuit cu locul de muncă”.

Într-un raport adresat Instituției Prefectului Argeș, Liviu Popescu, directorul interimar al DJST Argeș, a precizat principalele dificultăți întâmpinate de instituția pe care o conduce.  Printre ele erau enumerate următoarele: salarizarea nemotivantă, lipsa de investiții, lipsa de personal la centrele din subordine etc. Cu toate acestea, directorul DJST Argeș nu vine și cu soluții pentru rezolvarea acestor situații.

Mai mult, Dan Oprea, fost director adjunct, actual consilier superior Achiziții Publice în cadrul DJST, consideră că adevărata problemă a instituției și a sportului, în general, o reprezintă lipsa unor lideri adevărați…

„Până la urmă, situația dezastruoasă a sportului nu are legatură cu salarizarea ”nemotivantă” (pentru personalul auxiliar, care asigură întreținerea imobilelor), acestea nu sunt mai mici decât cele din mediul privat, dar adevărata problemă este interesul din ce în ce mai scăzut... Până nu se începe a se pune din nou suflet în activitate, lucrurile vor merge doar târâș. Dar pentru asta e nevoie de lideri, care să vrea să facă schimbări și care să se sacrifice pentru binele comun...”, a comentat Dan Oprea - consilier superior Achiziții Publice la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Argeș, în urma materialul publicat de săptămânalul „Atitudine în Argeș”.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea