Prefectul Gheorghe Davidescu: „Pavelescu minte cu neruşinare!”

Societatea civilă, oficialităţile publice şi mass-media sunt preocupate  în această perioadă să analizeze de facto şi de iure situaţia protestelor de la nivel naţional şi local, dar şi să proiecteze diverse scenarii politice cu privire la impactul acestor manifestaţii asupra guvernanţilor şi a modului în care ei vor gestiona această situaţie.

„Toate mitingurile desfăşurate până acum în Piteşti au fost ilegale”

În legătură cu acest subiect, prefectul Davidescu nu ne-a spus ceva ieşit din comun, având în vedere că Instituţia Prefectului este reprezentanta Guvernului României în teritoriu: cetăţenii într-un stat democratic au dreptul să se manifeste, însă aceste manifestaţii trebuie să se facă conform legii şi iniţiatorii acestora trebuie să ceară aprobarea Autorităţii Publice Locale (Primăria). Nu s-a depus nicio solicitare în acest sens. Deci, toate mitingurile desfăşurate până acum în Piteşti au fost ilegale. Conform Legii 60/1991, cei care au organizat aceste manifestaţii vor fi sancţionaţi prin aplicarea unor amenzi contravenţionale.”

„Pavelescu este în campanie electorală!”

O altă problemă care-l preocupă pe prefect este intermedierea pe care dânsul a iniţiat-o între conducerea ITM-ului şi patronatul Uzinei Dacia. Însă există unele voci care contestă calitatea de negociator a prefectului, considerând că prefectul nu avea dreptul legal să intermedieze între conducerea unei societăţi private şi  sindicatul acesteia. Una dintre aceste voci aparţine lui Nicolae Pavelescu, liderul de sindicat de la Uzina Dacia Renault. În legătură cu această declaraţie, Davidescu a afirmat următoarele: « degeaba încearcă să facă Pavelescu pe neştiutorul. Dumnealui minte cu neruşinare oamenii, pentru că el ştie că muncitorii nu mai au dreptul de a beneficia de grupele speciale de muncă. Astfel, am solicitat conducerii ITM-ului să facă o măsurare a celor doi parametri tehnici care condiţionează încadrarea muncitorilor de la secţiile Presaj, Caroserie şi Turnătorie în grupele speciale de muncă: zgomotul şi poluarea cu prafuri industriale toxice. Pavelescu este în campanie electorală şi îi minte pe oameni în legătură cu posibilitatea ca muncitorii care se află în secţiile enumerate mai sus să-şi mai păstreze grupele speciale de muncă».

„Instalaţiile de la Arpechim sunt intacte”

Săptămâna trecută, prefectul Davidescu s-a întâlnit cu reprezentanţii consorţiului care va prelua în parteneriat cu statul român Arpechimul. De asemenea, la această întâlnire au mai participat şi specialişti care lucrează la rafinăria Arpechim. „Am discutat cu aceştia despre parametrii tehnici, astfel încât reprezentanţii consorţiului să fie informaţi cu privire la starea în care se află rafinăria. A existat şi o dezinformare plasată în mijloacele mass-media, cum că acest grup nu mai are ce cumpăra, pentru că nu mai sunt instalaţii. Instalaţiile de la Arpechim sunt intacte. Nu este adevărat zvonul conform căruia s-ar fi tăiat fier vechi la Arpechim, dezmembrându-se astfel instalaţiile. Rafinăria Arpechim este cea mai performantă din ţară pentru că produce combustibil Euro5”, a declarat prefectul. Sabina DIACENCO

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea