Firma cu trei angajaţi a lui Mircea Şerban insistă pentru câştigarea licitaţiei de la Budeasa

# Iubitul fiicei lui Nicolescu a făcut contestaţie în anulare la Curtea de Apel Piteşti. Budeasa. O comună pe care majoritatea piteştenilor o reţine ca loc unde sunt amplasate cele două plaje private, loc de relaxare pe timp de vară. Localitatea a devenit, de câteva luni, front de război – psihologic, desigur – miza fiind cele peste 100 de miliarde de lei vechi puse la bătaie de Consiliul Local. Este vorba de un program european, măsura 3.2.2., care cuprinde lucrări de asfaltare, canalizare, alimentare cu apă şi reabilitarea centrului cultural din localitate.

Zeus se opune fericirii financiare a patronului în vârstă de 31 de ani

Mircea Şerban pare că s-a născut într-o zodie norocoasă. Provenind dintr-o familie potentă financiar – tatăl său este nimeni altul decât directorul general (şi coproprietar) al service-ului Iatsa Bascov, Gheorghe Şerban , Mircea se află, în momentul de faţă, şi în mijlocul unei frumoase poveşti de iubire cu Ana Maria, fiica cea mică a şefului judeţului. Întâmplător sau nu, de când cu această relaţie, autoturismul tânărului patron este văzut mult mai des în parcarea din faţa Consiliului Judeţean Argeş. Dar să revenim la Budeasa noastră…
Asocierea de firme în care se află şi Valah este declarată câştigătoare a licitaţiei de la Budeasa. Zeus, firma magnatului Dobre, întocmeşte la C.N.S.C. una din cele mai ciudate contestaţii. În care – atenţie – nu contestă propria descalificare din procedurile de licitaţie, ci contestă asocierea câştigătoare. Contestaţia lui Dobre conţine trei capete de acuzare, şi anume:
1. asocierea câştigătoare are doi susţinători pentru demonstrarea indeplinirii cerintei privind experienta similara,  iar legea (parcă) prevede numai unul
2. capacitatea financiara este demonstrata prin sustinerea acordata de Asesoft. Dobre se întreabă şi întreabă care este modalitatea concretă în care acesta îi va susţine pe potenţialii câştigători
3. se cere să se verifice dacă nu cumva câştigătorii au fost, într-un fel sau altul, avantajaţi.
C.N.S.C. respinge contestaţia făcută de Zeus. Asocierea în care se află şi Valah-ul lui Şerban este declarată câştigătoare, se semnează contractul de execuţie. Consiliul Local Budeasa este însă circumspect şi nu dă ordinul de începere a lucrărilor. Şi bine face, pentru că Zeus insistă şi înaintează o plângere la Curtea de Apel Piteşti. Instanţa îi dă lui Zeus câştig de cauză şi se dispune anularea întregii proceduri.

Valah a înaintat la Curtea de Apel o contestaţie în anulare

Ca să demonstreze că e mică dar a naibii, firma lui Şerban junior a formulat o contestaţie în anulare la Curtea de Apel Piteşti, contestaţie care se va judeca în primăvara acestui an. Şi, deşi formată din numai trei persoane, iată că reuşeşte – aici şi în alte părţi – să blocheze proceduri de licitaţie formulate cu atenţie de autorităţile contractante. Reuşeşte, de asemenea, să deranjeze firmele mari de profil, blocând acestora posibilitatea de a-şi realimenta conturile subţiate de criză cu miliardele pe care statul le pune la dispoziţia autorităţilor locale. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea