Primăria Moșoaia, bună de plată în procesul cu un localnic

# Instituția a refuzat să îi aprobe PUZ și să dea autorizație de construcție pentru o locuință.

Proces cu final nefavorabil pentru Primăria Moșoaia.  Litigiul a pornit ca urmar a refuzului de a aviza favorabil un PUZ pentru construirea unei locuințe. Cererea a fost formulată de Manolache Cristina și Manolache Nicolae Cristinel, care au dorit să ridice o casă în satul Smeura. S-a întocmit PUZ și au cerut certificat de urbanism și autorizație de construcție pentru imobil. Instituția a avizat negativ obiectivul, așa încât s-a ajuns la proces. Iată ce a dispus Tribunalul Argeș:

18.11.2021  Hotarâre - nr. 724/2021

 

Respinge excepţiile. Admite în parte acţiunea. Dispune anularea avizului negativ din 16.04.2021 emis de Comisia de Specialitate din cadrul Consiliului Local al comunei Moşoaia pentru obiectivul Plan Urbanistic Zonal, pentru introducerea în intravilan şi reglementare urbanistică în vederea realizării investiţiei Construire locuinţă S parţial + P + E, Foişor şi Refacere împrejmuire, amplasate în comuna Moşoaia, sat Smeura, str.Gazului, nr.58, judeţul Argeş. Dispune obligarea Consiliului Local al comunei Moşoaia să aprobe Planul Urbanistic Zonal pentru introducerea în intravilan şi reglementarea urbanistică în vederea realizării investiţiei de mai sus. Dispune obligarea primarului comunei Moşoaia să emită certificatul de urbanism pentru realizarea investiţiei de mai sus. Obligă primarul comunei Moşoaia să emită autorizaţie de construcţiei pentru realizarea investiţiei Construire locuinţă S parţial + P + E, Foişor şi Refacere împrejmuire. Obligă pârâta la plata sumei de 43575,91 Ron reprezentând valoare întocmire documentaţie P.U.Z şi la plata sumei de 633,3 Ron cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 18.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Așadar, hotărârea nu este definitivă. Deocamdată, Primăria Moșoaia e bună de plată. Cum se vor pronunța instanțele viitoare, vom vedea!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea