Sponsorizare de 50.000 de lei pentru Spitalul Județean

O nouă sponsorizare importantă pentru Spitalul Județean de Urgență Pitești! Reprezentanții SC Cogeme Set Ro SRL au dotat două dintre Secțiile unității, Diabet - Medicală II și Gastroenterologie, cu bunuri în valoare de aproximativ 50 000 de lei.

Printre produsele de care se vor bucura pacienții și personalul medical din cadrul secțiilor menționate se numără: televizoare, aparate de aer condiționat, frigidere, cărucioare transport bolnavi, stative, măsuțe de tratament.

Menționăm că această acțiune nu este prima de acest gen pe care firma SC Cogeme Set Ro SRL o întreprinde în sprijinul unității medicale și al bolnavilor care se tratează aici.

“Atât înainte, dar mai cu seamă pe parcursul acestei pandemii am avut susținere, fapt care ne aduce reală bucurie. Mulțumim reprezentanților societății Cogeme Set Ro că s-au gândit, din nou, la pacienții noștri. Prin aceștia, Moș Crăciun parcă s-a grăbit să ajungă prima dată la noi”, a precizat conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești.

SC Cogeme Set Ro SRL este o firmă cu sediul în Micești care are ca obiect de activitate fabricarea de piese și accesorii pentru autovehicule.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea