Dosarul Cheresteaua este de o jumătate de an în pronunțare la Tribunalul Argeș

# Hotărârea judecătorilor a fost amânată de șapte ori până acum

Magistrații Tribunalului Argeș au amânat pronunțarea în dosarul „Cheresteaua” de șapte ori până în prezent. În decembrie se împlinesc șase luni de când dosarul a rămas în pronunțare.  În această vară, pe 25 iunie 2021, a avut loc prima amânare, judecătorul stabilind atunci deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 13 august. De atunci a trecut vara, apoi și toamna, iar în cele din urmă am intrat în iarnă. Pronunțarea a fost amânată de la o lună la alta, ultima dată pe 15 decembrie atunci când s-a stabilit o nouă dată, cea de 21 decembrie. Va ajunge judecătorul Tribunalului Argeș, în sfârșit, la o decizie finală? Vă vom ține la curent.

Cert este că dosarul „Cheresteaua”, este unul foarte complex, cu 5 ani și jumătate de procese, 85 de termene la activ și sute de acte depuse de părți. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în aprilie 2016, a mai multor persoane acuzate de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, evaziune fiscală şi spălare a banilor. Potrivit rechizitoriului, jaful din pădurile de la Arefu, Nucşoara şi Lereşti s-ar fi făcut cu sprijinul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice. Au fost trimiși în judecată 16 inculpați, dintre care și două societăți comerciale: Andris SRL și Ioni Liv Forest SRL. Alături de Ion Andrei, zis și „Brânză”, patronul firmei Andris, în dosar mai sunt judecați membri ai acestei familii, angajaţi ai societăților implicate și mai mulţi funcţionari de la Ocolul Silvic Valea Oltului.

 

În jur de 23.000 de copaci tăiaţi fără drept de pe o suprafaţă de 504 hectare

Anchetatorii susţin că s-au tăiat ilegal 23.000 de copaci care ar fi fost transportați cu peste 1000 de camioane. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză, în perioada 2008-2012, Ion Andrei, în calitate de administrator la S.C. Andris S.R.L. – societate având ca obiect de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului, cu atestat de exploatare forestieră, “a tăiat fără drept 26.833,77 metri cubi de masă lemnoasă, cu o valoare de 4.561.740,9 lei, de pe de o suprafaţă de cca. 504 ha terenuri forestiere situate în zonele montane arondate comunelor Arefu (Valea cu Peşti şi Cumpăna – Vidraru), Nucşoara şi Lereşti, toate din judeţul Argeş”. Acesta ar fi beneficiat de sprijinul inculpaţilor Ion Trăistaru, Gheorghe Mihai şi Vasile Uţă, în calitate de funcţionari silvici în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, care “încadrau arborii sănătoşi în produse accidentale I (arbori afectaţi de factori dăunători – rupţi, doborâţi, uscaţi, atacaţi de ipide etc.). Prin aceasta, inculpaţii au urmărit să dea o aparenţă de legalitate tăierilor ilegale de arbori.”, se mai arăta în rechizitoriu.

Prejudiciul adus astfel bugetului de stat ar depăși 2,5 milioane lei. “În aceeaşi perioadă, inculpatul Andrei Ion, cu sprijinul altor inculpaţi, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale S.C. Andris S.R.L., toate veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase (buşteni) şi a materialului lemnos (produse obţinute din prelucrarea masei lemnoase) şi sumele reale plătite cu titlul de salariu angajaţilor S.C. Andris S.R.L., prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 2.560.388 lei”, se precizează în rechizitoriu.

Procurorii au mai reţinut că în perioada 2008-2014, inculpatul Ion Andrei, “a disimulat adevărata provenienţă a sumei de 8.361.829,5 lei (provenită din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional), sub forma unor achiziţii de terenuri forestiere şi urmate de vânzarea masei lemnoase către inculpata S.C. Andris S.R.L., precum şi sub forma unor restituiri de împrumuturi acordate inculpatei S.C. Andris S.R.L”.

O cauză complexă, la care așteptăm cu nerăbdare să vedem cum va arăta soluția judecătorilor Tribunalului Argeș. În dosar s-au constituit părți civile ANAF - prin AJFP Argeș și ROMSILVA - prin Direcția Silvică Argeș.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea