CJ Argeș a împărțit bani primăriilor din județ. Vezi pentru ce proiecte au fost acordate sumele

Consiliul Județean Argeș a aprobat, săptămâna trecută, în ședința din luna decembrie, repartizarea fondului din cota de 6% din impozitul pe venit la16 unități administrativ-teritoriale.

Potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr.97/2021 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2021, “impozitul pe venit corespunzător cotei de 6%, prevăzută la alin. (1) lit. c), încasat suplimentar, se repartizează în mod egal judeţelor, peste limita stabilită, iar in cadrul fiecărui județ, în baza deciziei directorului direcției generale regionale a finanţelor publice/șefului administrației județene a finanțelor publice, consiliul județean repartizează în anul 2021 comunelor, oraşelor și municipiilor, integral, prin hotărâre, sumele suplimentare”.

Suma încasată suplimentar se repartizează pentru:

• susținerea programelor de dezvoltare locală;

• susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală;

• cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Peste 1,7 milioane de lei pentru 16 localități. La nivelul județului Argeș, banii au fost repartizați următoarelor comune:

CLICK AICI PENTRU VIZUALIZARE

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea