Ponta și Tăriceanu s-au dus cu Plugușorul la Ciolacu!

Se pregătesc noi surprize pe scena mare a politicii! Săptămâna trecută, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au fost să-l colinde pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, chiar la sediul partidului. Surse social-democrate au declarat, pentru Comisarul.ro, că Ponta și Tăriceanu au venit cu gânduri mari la PSD. Că tot s-a schimbat anul, cei doi speră să li se schimbe și norocul în politică. Umblă vorba de o fuziune între PSD-ProRomânia și ALDE.

“E o bătaie foarte mare pe primarii acestor formațiuni, pe infrastructura lor politică și pe banii pe care îi primesc de la stat. PNL a fost aproape să bată palma cu PMP, dar Ciolacu încearcă să-l răzgândească pe Cristian Diaconescu. Ciolacu ar vrea să fuzioneze și cu ALDE, și cu ProRomânia tocmai pentru a lovi cu manta în PNL. Ponta e deja cu un picior înapoi în PSD. Tăriceanu nu prea mai e interesat de politică”, susțin surse din conducerea PSD., potrivit Comisarul.ro.

 

În Argeș, miza nu e deloc mare! ALDE nu are niciun primar, iar PRO România a avut un primar pe care l-a pierdut. Este vorba despre edilul Mihai Marin de la Beleți-Negrești, cel care este cercetat după ce ar fi incendiat primăria.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea