Scandalul burselor școlare! IȘJ Argeș este împotriva protestului elevilor

 

Elevii din toată țara vor participa la un protest în masă privind modificarea pragului minim pentru acordarea burselor de merit. Astfel, în perioada 17-18 ianuarie 2022, în județul Argeș se vor desfășura două acțiuni prin intermediul cărora se dorește aplicarea unei presiuni publice, pentru a putea remedia în timp util hotărârea luată de Ministerul Educației Naționale.

Pe 17 ianuarie, această acțiune va fi pusă în aplicare de către elevii reprezentanți din licee, anunță Consiliul Județean al Elevilor Argeș (unica structură de reprezentare a elevilor din județ). În schimb, pe 18 ianuarie, elevii argeșeni vor purta obiecte vestimentare de culoare roșie la orele de curs.

 

 

Robert Seghedi, președinte CJE Argeș: „Nu vom accepta decizii luate din pix”

„Consiliul Județean al Elevilor Argeș contează pe înțelegerea corpului didactic din fiecare instituție de învățământ, în sensul că membrii acestuia vor evita crearea anumitor probleme, iar elevii vor beneficia de înțelegerea necesară desfășurării acestui demers”, transmite CJE Argeș.
Consiliul Județean al Elevilor Argeș mai anunță că, în timp ce Ministerul Educației Naționale dorește menținerea pragului minim al mediei de 9.50, Consiliul Național al Elevilor dorește revenirea la nivelul 8.50, însă poate agrea și media 9, menținând opțiunea ca suma primită de către elevi să fie dublată.

„Un nou capitol în educația anului 2022 – nedreptatea burselor școlare. Comunitatea elevilor din județul Argeș a fost întotdeauna suficient de activă încât să se facă auzită, indiferent de situație, fapt pentru care am și reușit să avansăm în timp record din toate punctele de vedere. De data aceasta, ne-am simțit atacați. Nu vom accepta decizii luate din pix, fără pic de consultanță cu partenerii de dialog social. Lumea trebuie să își piardă subiectivitatea în această ecuație: nu este doar despre cei cu medii mari, nu este doar despre cei care au condiții, ci despre toți elevii. Aici includem mediile defavorizate, unde bursa face o diferență. Pentru cuantumul minim, aplicat anul trecut, au avut loc negocieri ani la rând, iar acum, după ce am obținut acea victorie, autoritățile vor să își modifice cuvântul. Ghinionul lor este că nu acceptăm astfel de practici, care sfidează și ancorează mediul educațional în instabilitate socială.” – declară președintele Consiliului Județean al Elevilor Argeș, Robert Seghedi.

ISJ Argeș: „Corpul profesoral va respecta conduita didactică”

Inspectoratul Școlar Județean Argeș  contestă protestul elevilor, de a absenta de la orele de curs. „Având în vedere Comunicatul de presă transmis de Consiliul Județean al Elevilor Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș face următoarele precizări:

- respectă dreptul la libera exprimare a elevilor într-o țară democratică;

- dezaprobă modalitatea de manifestare a acestui drept, prin organizarea unei greve concretizate în data de 17 ianuarie 2022, care presupune absentarea de la orele de curs și încălcarea prevederilor art. 10, lit. b) din Statutul elevului, aprobat prin Ordinul MENCȘ 4742/2016.

În aceste condiții, corpul profesoral din județul Argeș va respecta, cu rigoare, conduita didactică, iar părinții elevilor implicați sunt invitați la o evaluare obiectivă a situației date, neeludând atât drepturile și obligațiile statutului de elev, cât și consecințele nerespectării acestora”.

A.V.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea