Cele trei ceasuri rele ale unei seri de marţi: PSD, PNL, PC

Marţea trecută, Piaţa Vasile Milea a fost luată cu asalt de aproximativ o mie de persoane, venite pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de Guvern şi Preşedinte. Într-o maximă sinteză, scandările repetau pe mai multe voci unul şi acelaşi lucru: Jos Băsescu!

Primarul Tudor Pendiuc i-a autorizat pe demonstranţi să scandeze împotriva senatorului Mircea Andrei. Apare primul monarhist.

Pe aceeaşi temă, se presărau şi variaţii menite a completa paleta nemulţumirilor colective, de care nu au fost scutiţi cei din principalul partid aflat la guvernare.
Faţă de alte dăţi, pe pancartale înălţate deasupra capetelor, se puteau citi mesaje nu tocmai de curtoazie adresate filialei PDL Argeş, din care deduceam că pedeliştii argeşeni sunt „slugi” ale celor dâmboviţeni, aluzie directă la preşedintele senator, Mircea Andrei.
Tot ca o notă inedită, în seara de marţi am putut vedea un drapel naţional în mijlocul căruia se afla stema regală, semn al simpatiilor pro-monarhiste exprimate de respectivul demonstrant.
Ceea ce a adus nou mitingul de marţi seara a fost faptul că acesta a fost unul asumat deschis de către partidele politice care formează triungiul USL, în acest sens fiind depusă la Primăria Municipiului Piteşti o cerere de autorizare a manifestaţiei, cerere care de altfel a şi fost aprobată fără nici un fel de dificultate.

Carnaval pentru... caşcaval

Din punctul nostru de vedere, acest nou aspect naşte o serie de întrebări legate de identitatea unora dintre personalităţile prezente în Piaţă.
Dacă în cadrul manifestărilor spontane neautorizate de până atunci, câţiva dintre reprezentanţii politici ai Opoziţiei au fost prezenţi în mod constant, declarând că îşi exprimă protestul în calitate de simpli cetăţeni, în baza cărei logici aceleaşi persoane, odată obţinută autorizarea, îşi lepădaseră înfăţişarea cetăţeanească, adoptând-o pe cea politică?  Să fi creat această aprobare contextul unei dedublări de personalitate, de ale cărei simptome au fost contaminaţi cei din Opoziţie? Sau este doar o banală dovadă a unui comportament ipocrit, care îi obligă pe unii să ne impună argumentele unei gândiri a scindării persoanei, a unei reflexii a acesteia într-o sală a oglinzilor deformatoare ce redau unuia şi aceluiaşi chip imagini în care până şi lui însuşi îi este greu să se recunoască?
Din punctul nostru de vedere, această situaţie nu face în fond altceva decât să ne reamintească ceea ce, din păcate, ştim prea bine. Anume că există o subspecie umană care, din nevoia de a se adapta la mediu şi de a-şi atinge propriile interese meschine, au dezvoltat de-a lungul existenţei sale un comportament cameleonic, luând aspectul impus de culoarea predominantă a partidului din care fac parte. Astfel camuflaţi, se prezintă înainte cetăţenului de rând, pe care încearcă să îl convingă de propria sa empatie, cu scopul imediat de a-i câştiga încredrea şi votul. O dată satisfăcută această nevoie, politicianul îşi dă jos masca de cetăţean, ca şi când tocmai s-ar fi întors de la un bal mascat, primind mulţumirile şefului său ierarhic pentru prestaţia actoricească avută.

Stima noastră şi mândria: Partidul şi Democraţia!

În rest, în nota deja obişnuită, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, alias preşedintele Partidului Social-Democrat Argeş, alias simplul cetăţean din judeţul Argeş, alias Constantin Nicolescu, a fost primit cu braţele deschise de mulţimea de membri de partid care au ţinut să îşi reînoiască sprijinul necondiţionat faţă de cauza cetăţenească a celor trei trandafiri înscrişi pe siglă.
Trăiască democraţia liberal-conservatoare de orientare socialistă!

P.S. Apreciem implicarea Crucii Roşii, care pe timpul mitingului au oferit celor prezenţi ceai cald, fiind de fapt singurii care au demonstrat faptic că le pasă de ei!

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea