A început judecata în dosarul polițistului din Curtea de Argeș cercetat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

# Procurorul a solicitat proba cu test poligraf

Pe parcursul anului 2020, în plină stare de urgență, un polițist din Curtea de Argeș era acuzat că a cerut favoruri sexuale unei tinere, în vârstă de 18 ani, ca să nu o amendeze pentru că nu avea completată declarația pe propria răspundere. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș au finalizat dosarul, în mai puțin de un an de la sesizare, și l-au trimis în judecată pe agentul de poliție Viorel Derviș pentru săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș pe 26 februarie 2021. O lună mai târziu, pe 26 martie, inculpatul a cerut la Curtea de Apel Pitești

 

strămutarea dosarului de la Judecătoria Curtea de Argeș. Instanța i-a admis cererea, iar cazul s-a mutat la Judecătoria Topoloveni. Instanța a dispus începerea judecăţii, iar primul termen al procesului, pe fond, a fost pe 11 noiembrie 2021.

Presupusa ofertă a polițistului: sex sau amendă de 6.000 lei

Pe 5 aprilie 2020, poliţistul din Curtea de Argeş ar fi pretins favoruri sexuale unei tinere pentru a o scuti de amenda pe care ar fi trebuit să i-o aplice pe motiv că fata circula fără declaraţia pe propria răspundere, așa cum prevedea ordonanțele militare în perioada de urgență.

Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor după ce fata a povestit pentru o televiziune locală întâmplarea prin care a trecut. Tânăra îl acuza pe agentul de poliţie Viorel Derviș că i-ar fi propus o partidă de sex în schimbul scutirii de amenda de care era pasibilă. În acest fel, omul legii ar fi iertat-o pe fată şi două rude ale sale, de o amendă în valoare de 6.000 de lei.

„Ne-am dus să scoatem niște bani după care să mergem la cumpărături. Ne-a oprit Poliția. Polițistul mai în vârstă l-a luat pe vărul meu și pe cumnatul meu, iar celălalt polițist pe mine și îmi făcea avansuri. M-a luat în spatele la mașină ca să nu audă ceilalți și îmi zicea ca să mă întâlnesc cu el astăzi (6 aprilie), la ora 11.00, ca să mă culc cu el ca să scap de amendă. De frică i-am zis că da, vin la ora 11.00. (...) A zis că dacă eu mă duc nu ne mai dă amenzi. (...) Nu ne-a mai dat amendă”, preciza tânăra pentru un post local de televiziune.

În cele din urmă, polițistul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire abuzivă a funcției în scop sexual (articolul 299 NCP). Dacă va fi găsit vinovat, agentul de poliție riscă o pedeapsă cu închisoarea sau amendă și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

Procurorul a solicitat proba cu test poligraf

La Topoloveni, la primul termen, instanța a stabilit următoarele: ”… Ia act că persoana vătămată nu se constituie parte civilă în cauză. Încuviinţează inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanţiere. Încuviinţează inculpatului proba cu audierea martorilor Stângă Nicolae, Stângă Vasile Viorel şi Căluşeru Tiberiu Florin. Dispune audierea martorilor încuviinţaţi în apărare inculpatului după audierea martorilor menţionaţi în cuprinsul rechizitoriului. Dispune citarea şi audierea martorilor menţionaţi în cuprinsul rechizitoriului, Gulie Gheorghe Viorel, Neacşa Dumitru Adrian şi Uţă Claudius Iulian. Ia act că persoana vătămată nu solicită probe în cauză. Prorogă discuţia asupra probei cu testul poligraf, solicitată de reprezentantul parchetului, după administrarea probelor încuviinţate.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea