Grindeanu: „Va fi semnat contractul pentru secţiunea 2 Sibiu-Piteşti”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat săptămâna trecută că în perioada următoare va fi semnat contractul pentru secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. De asemenea, Grindeanu a insistat să transmită că acolo unde va fi cazul, se vor aplica penalități pentru nerespectarea termenelor.

”Nu ne ferim să aplicăm penalităţi, dar trebuie găsite şi alte soluţii care să accelereze proiectele. Am avut o nouă şedinţă de analiză a proiectelor CNAIR. Conducerea şi echipa tehnică mi-au prezentat evoluţia proiectelor de infrastructură rutieră. Timp de 4 ore am analizat în detaliu fiecare proiect în parte. Sunt şi proiecte care trebuie accelerate! Nu ne ferim să aplicăm penalităţi, dar trebuie găsite şi alte soluţii, care să accelereze proiectele.
În perioada următoare va fi semnat contractul pentru secţiunea 2 Sibiu-Piteşti. Aştept începerea sezonului de construcţii pentru a vedea evoluţii şi în şantiere. Până atunci CNAIR pune la punct toate aspectele logistice”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit Știripesurse.ro.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea