Dezbateri la Mioveni asupra proiectului bugetului de venituri și cheltuieli

Săptămâna trecută, au avut loc două dezbateri asupra proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pentru orașul Mioveni pe anul 2022. S-a discutat forma actuală a bugetului propus la Mioveni. Printre proiectele discutate s-au remarcat două idei arhitecturale ale unor proiecte de dezvoltare urbană, care presupun contruirea unei moderne clădiri multifuncționale și reproiectarea Bulevardului Dacia pe segmentul din zona centrală a orașului, cu pasarele și inele pietonale supraterane.

„Alături de colegii din Consiliul Local și aparatul de specialitate din cadrul primăriei, împreună cu reprezentanții celor două societăți care oferă servicii publice la nivelul orașului am avut o sesiune de discuții constructive pe forma actuală a bugetului propus. Noua construcție bugetară cuprinde sume care vor acoperi atât nevoia unor noi investiții necesare dezvoltării orașului, cât și cheltuielile de funcționare.

 

Ca element de noutate, au fost prezentate două idei arhitecturale ale unor proiecte de dezvoltare urbană, care presupun contruirea unei moderne clădiri multifincționale, cu peste 250 de locuri de parcare în subteran și diverse spații la etajele superioare, de la grădiniță și loc de joacă, până la cinema, spații comerciale sau birouri. Un al doilea proiect presupune reproiectarea Bulevardului Dacia pe segmentul din zona centrală a orașului, cu pasarele și inele pietonale supraterane.

De precizat faptul că proiectele propuse în anul precedent și care au fost deja aprobate în lista de investiții, dar care nu au fost încă realizate, se află în diverse faze de execuție, motiv pentru care acestea nu se regăsesc, din nou, în lista de investiții propuse pentru acest an”, a transmis primarul Ion Georgescu.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea