Bogdan Velcescu, coordonator AUR Argeș: „Un an am funcționat pe străzi și în parcuri, acum avem un acoperiș deasupra capului”
Miercuri, 02 Februarie 2022 08:14

Iar AUR-ul vrea să conteze și în Argeș! În județul nostru, Alianța a înființat mai multe organizații, fiind pe drumul cel bun. Între timp, au deschis un sediu și la Pitești. „Am închiriat un spațiu. Avem sediul lângă Zinca, str. Egalității, nr. 28. O casă bătrânească, cu două camere. Atât ne putem permite, atât avem. Au fost diverse păreri, de la politicieni trecuți pe la mai multe partide: că e prea mic, că nu avem cum să funcționăm așa. Nu domne, atâta avem, atâta ne întindem! Mai târziu, mai vedem. (…) Un an am funcționat pe străzi și în parcuri, acum că avem un acoperiș deasupra capului e mai mult decât suficient”, a precizat Bogdan Velcescu, coordonator AUR Argeș, pentru argeșplus.ro.
A.V.