Primăria Pitești vrea să cumpere 1.000 de mp din terenul retrocedat în curtea ADP

# Apostoliceanu și Ionică fac echipă în comisia de negociere

Mai multe obiective importante din Pitești au făcut sau fac obiectul unor cereri de retrocedare. Instanța este cea care decide dacă acestea rămân la autoritățile locale sau ajung în proprietatea celor care le revendică. De-a lungul timpului, Primăria Pitești a pierdut în instanțe zeci de terenuri importante. În urma unor procese în care municipalitatea a fost implicată mai mulți ani, o parte din curtea Administrației Domeniului Public Pitești, împreună cu terenul de sub mai multe sere, a fost retrocedată unor persoane. Acum autoritățile locale încearcă să cumpere de la proprietari o suprafață de 1.000 de mp, situată în curtea ADP.

Peste 381.000 de euro pentru 4.400 de mp

În ședința ordinară a Consiliului Local Pitești din luna ianuarie s-a aflat pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind însușirea rapoartelor de evaluare pentru achiziționarea unor terenuri situate în intravilanul municipiului Pitești, strada Obor, nr. 3, lângă ADP Pitești. Mai precis, s-a cerut de către municipalitate determinarea valorii de piață a șapte suprafețe de teren din acea zonă, cuprinse între 44 mp și 1336 mp. Conform proiectului de hotărâre, evaluatorii autorizați au stabilit pentru terenurile menționate următoarele valori de piață: teren în suprafață de 702 mp – 60.700 euro, teren de 44 mp – 3.800 de euro, teren de 623 mp – 53.900 euro, teren de 355 mp – 30.700 euro, teren de 937 mp – 81.100 euro, teren de 409 mp – 35.400 euro, teren de 1.336 mp – 115.600 euro. Astfel, pe strada Obor un mp de teren se vinde cu 86,5 euro. Pentru cele șapte terenuri, cu o suprafață totală de 4.406 mp, evaluatorul a stabilit o valoare de piață de 381.200 euro.

Fosta conducere a Primăriei Pitești - desemnată în comisia de negociere

În urma ședinței de CL Pitești, s-a stabilit o comisie de negociere pentru a cumpăra o suprafață de 1.000 de mp din terenul retrocedat. Din comisie va face parte fosta conducere a Primăriei Pitești, plus un consilier USR. Cele trei persoane desemnate de consilierii locali piteșteni pentru a negocia cu proprietarii sunt: Sorin Apostoliceanu (PNL), Cornel Ionică (PSD) și Virgil Chivu (USR). Rămâne de văzut dacă aceștia vor ajunge la o înțelegere cu proprietarii.

ADP Pitești susține că are nevoie de o parte dintre terenuri pentru construirea unor spații de depozitare a materialelor. Achiziționarea lor ar fi necesară și pentru construirea unui atelier de tâmplărie.

Zeci de terenuri importante pierdute de Primărie în instanță

Primăria Pitești a pierdut, în ultimii ani, multe terenuri importante în urma retrocedărilor. Amintim, în acest sens, situaţia bazei sportive „Aripi” din Piteşti unde, ca urmare a unei decizii a instanţei de judecată, a fost făcută o punere în posesie pe 2.483 mp exact în mijlocul terenului de fotbal. Primăria Pitești a fost nevoită să plătească, în 2020, suma de 484.850 euro pentru a recupera terenul de la „Aripi”, din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”. Printre retrocedările „cu cântec”, întâlnite în Pitești, mai amintim: în incinta complexului sportiv în care se află și stadionul „Nicolae Dobrin”; în zona din faţa Sălii Sporturilor; în curtea Publitrans şi în zona pieţei en-gross, pe strada Depozitelor; la groapa de gunoi a municipiului; parcarea de la capătul liniei 8 din Trivale. Iar exemplele pot continua.

Alex Vlaicu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea