Comuna Săpata a primit de la Consiliul Județean 147.000 lei pentru extinderea unei rețele de apă și modernizarea drumurilor

Extinderea rețelei de alimentare cu apă și modernizarea unui drum local sunt obiectivele pentru a căror realizare conducerea Primăriei Săpata a solicitat - și a și primit! -  sprijinul Consiliului Județean în acest an. Forul județean a alocat comunei, prin bugetul deja votat, sumele de 100.000 lei pentru extinderea rețelei de apă și 47.000 le pentru modernizarea drumului.

În afara acestor investiții, administrația locală urmărește demararea proiectelor depuse în programele cu finanțare guvernamentală și europeană, respectiv asfaltarea drumului din satul Drăghicești (Programul ”Anghel Saligny”) și modernizarea iluminatului public și reabilitarea energetică a Școlii ”Dumitru Udrescu” Săpata (Administrația Fondului pentru Mediu).

”Ne propunem să facem o extindere a rețelei de alimentare cu apă în satul Lipia, la câteva gospodării situate peste râul Cotmeana. De asemenea, avem în plan modernizarea prin asfaltare a străzii Parfumului, drum aflat în vecinătatea Primăriei. Achiziția lucrărilor a fost făcută”, precizează, pentru viatasatului.ro, primarul Laurențiu Micu.

La momentul actual se execută săpături și lucrări de amenajare în vederea asigurării căii de acces la Căminul Cultural Săpata. Căminul a fost modernizat și dotat anul trecut cu fonduri europene. De asemenea, în perioada următoare vor fi reluate lucrările la cele două poduri din comună, Ciobești și Dragomirești.

În altă ordine de idei, în prima parte a lui 2022, autoritățile din Săpata așteaptă verificarea eligibilității proiectelor depuse la AFM. Proiectele au în vedere modernizarea sistemului de iluminat public stradal, respectiv asigurarea eficienței energetice la Școala Gimnazială ”Dumitru Udrescu” Săpata.


Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea