Noul Cod Fiscal – schimbări importante pentru cei care dețin mai mult de două autoturisme și mai multe case

Taxa pe proprietate ar putea creşte în funcţie de numărul maşinilor şi caselor, potrivit Noului Cod Fiscal care va fi modificat în acest an, cu aplicare de anul viitor. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunțat o serie de modificări care vor fi cuprinse în noul Cod Fiscal, printre care o serie de majorări ale impozitelor pe proprietate.

Codul Fiscal va fi modificat la jumătatea lui 2022, în urma analizei împreună cu mediul privat şi cu asistenţă FMI şi Banca Mondială. Aplicarea va fi din 2023.  Potrivit ministrului de Finanțe, în luna mai vor începe dezbaterile publice pe document, iar la 1 iunie va fi luată o  decizie pe ceea ce înseamnă regimul fiscal.

„În România nimeni nu ţine cont de faptul că un contribuabil are şi cheltuieli. Avem şi nişte cheltuieli pe care noi nu le mai luăm în calcul: educaţie, asigurare, pensie privată. Sunt tot nişte cheltuieli. (acestea vor fi luate în calcul la impozitul progresiv n.red.)

 

Nu cred că este normal să ai acelaşi impozit dacă ai mai multe proprietăţi. O maşină la o familie. Ştiţi că în Japonia, de exemplu, nu poţi să-ţi cumperi maşină dacă nu faci dovada că ai locul de parcare. Eu aş propune de la a treia (maşină o taxare n.r.) ca să nu sperii că de la a doua. Evident, în urma unei analize şi a unui dialog poate să rezulte o creştere graduală de la a doua”., a declarat ministrul de Finanțe, potrivit Adevărul.ro.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea