CLIPA DE LITERATURĂ

Biserica

Când eram copil, vorbeam cu Tine ca un copil.

Doamne, spuneam, mâine când vin la biserică

să-mi spui dacă îți plac pantofii mei noi...

Și acum, când am lăsat în urmă copilăria,

aprind lumânări și Te caut în întunericul bisericii.

Sunt sigur că ești pe undeva, pe aici,

 

poate în spatele sfinților care se uită țintă la mine,

poate în turla bisericii, poate în sfântul altar.

Dar nici în spatele sfinților nu pot să mă strecor,

nici în turlă să mă înalț, nici în altar nu am voie să intru,

deși eu miros a credință de sus și până jos...

Sunt sigur că ești pe undeva, pe aici,

mai ales atunci când lumânările se aprind singure

și biserica pe care ai însămânțat-o în pământul pietros

se umple de lumină.


Desigur, aici pot să uit o vreme de cele lumești,

și mă pot întoarce, în sfârșit, la mine.

La sufletul meu, tulburatul,

care rătăcește pe întinsuri

și nu știe unde să se oprească...


- Eu sunt singur și nu mă arăt în lume,

mi-a spus sfântul abia coborât din perete.

Noaptea mă plimb întotdeauna printre trandafirii roșii,

care înconjură biserica; ei sunt chiar sângele Domnului

înflorit printre straturi.

Străjerii nopții – păsările negre care stau ca de piatră

în copacii de piatră – sunt cu ochii pe mine.

Cu ochii pe mine, pândindu-mi toate mișcările,

toate gândurile, care se aprind singure,

precum lumânările Domnului.

Păsările negre mă urmăresc toată noaptea,

deși eu miros a credință de sus și până jos,

din tălpi și până la steaua.


Nici Domnul nu se mai arată.

Cât e de mare, nu se arată!

Și totuși El este pe undeva, pe aici.

Știu asta pentru că lumânările se aprind singure...

Și atunci, eu le împart repede între vii și morți,

cu frică să nu uit pe cineva, tocmai acum:

asta este pentru Fiul, pentru răstignitul, am spus,

pentru cel căruia nu îi mai aprinde nimeni lumânări…,

asta pentru femeia care îmi alină spaimele

noapte de noapte.

Iar astea sunt pentru cei care mi-au dăruit

numele lor bisericesc,

pentru toată viața de aici înainte

și pentru toată moartea.

Pentru cei care m-au lăsat singur.

Și astea sunt pentru Constantin, spânzuratul de lună,

și pentru Gheorghe, stăpânul culorilor,

pe care inima l-a lăsat înainte de vreme.

Vezi, nici de data aceasta nu mi-au ajuns lumânările!

Nici pentru vii, nici pentru morți,

care sunt mai mulți decât viii.


Sufletul meu arde în lumânările Tale,

în degetele Tale de ceară, Doamne,

pe care le aprinzi ca să ne luminezi calea.

Calea de aici și calea de dincolo,

în care trandafirii sângelui tău ne-au făcut să credem.


Mângâietorule, ai grijă de noi,

fie că trăim cu sufletul pe pământ,

fie că trăim cu sufletul în cer, lângă Tine.


Sufletul meu arde în lumânările Tale.

Sufletul meu rătăcește pe întinsuri

și nu știe unde să se oprească...

Nici stelele, sus, nu mai știu nimic despre mine...

VIRGIL DIACONU

Călimănești, 20-21 august 2019

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea