IN MEMORIAM - 89 de ani de la nașterea profesorului CONSTANTIN FULGEANU

 

S-au împlinit, pe 14 martie, 89 de ani de la nașterea celebrului profesor al Piteștiului, Constantin Fulgeanu (14 martie 1933 – 26 august 2005) . Iubit, temut, respectat, a școlit zeci de generații de elevi la catedra de la Brătianu (Bălcescu). Întreaga viață a format talente, a îndrumat caractere, a cercetat – inclusiv istoria instituției în care a activat o viață, a publicat. Un om al Cetății de care își amintesc, cu duioșie, mii de foști învățăcei.

În toamna anului 1962, Constantin Fulgeanu devenea titularul Liceului Nicolae Bălcescu Pitești, instituție școlară etalon pentru Argeș, finalizată anterior, ca elev (1952).

Va rămâne profund atașat acestui spațiu elevat, propice exprimării și dăruirii educaționale, până la finalul carierei (1996).

 

În 1991, Liceul Nicolae Bălcescu din Pitești consemna 125 de ani de la fundare gimnazială, reeditarea Monografiei, interferată evenimentului, fiind opera profesorului comemorat în aceste rânduri. Practic, textul general s-a revizuit și îmbunătățit, informațiile sunt generoase, concluziile referitoare la perioada 1966-1991 au densitate echilibrată, maniera stilistică este revigorată, norminalizările surprind configurații documentare, utilitatea inițiativei personale denotă consistența sentimentelor autorului față de instituția care l-a consacrat. Cartea s-a editat în Pitești (1992). Are 176 de pagini.

Convingător, profesorul Constantin Fulgeanu a susținut revenirea instituției la vechiul nume, Ion C. Brătianu, idee concretizată prin Ordinul ministerial Nr. 3455, din 26 februarie 1997 (Colegiul Liceal). Sugerăm conducerii Colegiului Ion C. Brătianu Pitești, amplasarea, în spații adecvate, a unor busturi de interior, reprezentând elita așezământului secular, galerie care să cuprindă inclusiv chipul profesorului Constantin Fulgeanu. Perpetuarea recunoașterii eforturilor acestor dascăli, pentru înnobilarea efigiilor contemporane, este  datorie morală a noilor generații de lideri!


(fragmente din ”Pitești. Portrete postume pentru prieteni”, autor, Petre Popa, Ed. Paralela 45, 2018)

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea