Marius Ștefan ar putea deveni procuror șef la DNA Pitești
Luni, 14 Martie 2022 13:26
În acest sens, pe ordinea de zi a ședinței CSM, din această săptămână, se află „Propunerea de delegare în funcţia de procuror şef al Serviciului teritorial Piteşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a domnului ŞTEFAN MARIUS IONEL, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş”.
De menționat că pe parcursul activității sale profesionale, procurorul Marius Ștefan a instrumentat mai multe dosare complexe și cu prejudicii de milioane de euro. În acest sens amintim dosarul jafului bijuteriilor de aur de pe autostrada A1, dosarul „Balastiera” sau dosarul defrișărilor ilegale de pădure de către mafia cherestelei.
De asemenea, Simona Constantinescu, actualul procuror șef al DNA Pitești, dorește să își continue activitatea în cadrul instituției ca simplu procuror. Dacă deciziile vor fi aprobate de CSM atunci Marius Ștefan și Simona Constantinescu vor face echipă la DNA Pitești.
A.V.