Vești proaste pentru Nicolae Ivănescu. Instanța îi respinge cererile din dosarul penal pe bandă rulantă

# Lui „Nenea” i-a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor din dosarul său penal

În februarie 2021, omul de afaceri Nicolae Ivănescu a fost condamnat, în primă instanță, la Judecătoria Pitești, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Hotărârea instanței nu era definitivă, iar inculpatul a declarat apel. Dosarul a fost reluat la Curtea de Apel Pitești, unde, după o jumătate de an de procese, avocatul lui Ivănescu a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată,  compus din magistraţii Diana Muşuroiu şi Cătălina Dan. Anterior cererii, judecătorii i-au respins inculpatului mai multe cereri în dosar.

Astfel, lui Ivănescu i-a fost respinsă de instanță excepţia nulităţii absolute a Ordonanţei nr. 268/II/2/2018 din data de 22.01.2019 emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi a raportului de expertiză întocmit în cauză, dar și cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1, 2 din Codul penal în infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 1, 3 din Codul penal.

 

În cele din urmă, pe 9 februarie, Curtea de Apel Pitești i-a respins și cererea de recuzare a completului.  „Respinge, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petentul Ivănescu Nicolae, prin apărător ales Cojocaru Alina, împotriva completului de judecată C10 Apel, compus din magistraţii Diana Muşuroiu şi Cătălina Dan, privind soluţionarea dosarului penal nr. 8902/280/2019. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.”, se arată în hotărârea instanței.

Avocații lui Ivănescu – amendați pentru lipsa nejustificată de la instanţă

Nicolae Ivănescu a fost trimis în judecată, în iunie 2019, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru ucidere din culpă. Acesta a fost cercetat în urma unui accident rutier petrecut pe 14 aprilie 2015 în Pitești, pe Calea Bucureşti. Aflat în maşina personală, un SUV negru, Ivănescu a lovit cu autoturismul un pieton, în zona Pieţei Ceair. La început a părut un accident uşor, pietonul refuzând transportul la spital pentru un control amănunţit. După câteva ore de la accident, situația victimei s-a agravat și a fost dus de urgență la spital. Bărbatul a murit la 10 zile de la producerea evenimentului rutier.

În 2021, Judecătoria Pitești l-a condamnat pe Nicolae Ivănescu la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare. Dacă hotărârea instanței va rămâne definitivă, firma de asigurări, SC Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA , va trebui să plătească familiei victimei 10.050 cheltuieli judiciare, 12.000 lei daune materiale și 50.000 de euro daune morale. Nicolae Ivănescu a declarat apel, iar dosarul se judecă, în prezent, la Curtea de Apel Pitești. La ultimul termen de judecată, pe 9 martie 2022, instanța a amendat avocații lui Ivănescu pentru lipsa nejustificată de la proces.

”Dispune amendarea apărătorilor aleşi ai apelantului-inculpat, respectiv avocat Mocanu Viorel şi avocat Alina Cojocaru, cu suma de câte 2000 lei fiecare, pentru lipsa nejustificată de la instanţă, în baza dispoziţiilor art. 283 alin.3 Cod procedură penală, cu drept de a solicita anularea sau reducerea în termen de 10 zile de la data comunicării încheierii de amendare. Dispune înştiinţarea Baroului Bucureşti cu privire la amenzile judiciare aplicate celor doi avocaţi. Pune în vedere avocaţilor aleşi din prezenta cauză să se prezinte la următorul termen de judecată…”, se arată în hotărârea Curții de Apel Pitești.

Următorul termen al procesului va avea loc pe 6 aprilie.

A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea