Plictisit nevoie mare, Adrian Miuțescu l-a luat la întrebări pe Ministrul Transporturilor!

S-au dus vremurile bune! Acum când deputatul Adrian Miuțescu își trăiește cariera ca-n exil, făcând parte dintr-un partid aproape necunoscut, departe de puterea pe care o avea la conducerea PNL Argeș, observăm că face tot posibilul să nu se plictisească. Vă dați seama, Miuțescu era învățat să împartă funcții prin Argeș, să promită susținere unor loiali colaboratori, să-l mai perie și pe tătucul Ludovic Orban, datorită căruia a ajuns aproape la sinucidere politică. Și cum tot ce a fost odată a trecut, iar prezentul nu e deloc atât de ofertant, Miuțescu a trimis prima întrebare din acest mandat de parlamentar.

 

Și asta chiar săptămâna trecută, când i-a adresat o întrebare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, întrebare care a fost înregistrată pe site-ul Camerei Deputaților. Adrian Miuțescu vrea să știe care este progresul  lucrărilor la sectorul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș din autostrada Pitești-Sibiu. Asta ca să nu mai spună cârcotașii că Miuțescu nu face nimic pentru Argeș…

 

„Contractul pentru secţiunea 5, Pitești-Curtea de Argeș, a autostrăzii A1 Pitești-Sibiu a fost semnat pe 11 mai 2020 , la Piteşti, iar în august 2021 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor. Lucrările au început în toamna anului trecut, firma Astaldi având, de la data semnării contractului, un termen de 12 luni pentru proiectare și de alte 48 de luni pentru realizarea lucrărilor. Deși inițial lucrările s-au desfășurat într-un ritm susținut, în ultimele două luni de zile acestea au stagnat, multe utilaje de pe șantier fiind nefolosite. Vă rog să îmi comunicați care este stadiul lucrărilor, care sunt motivele pentru care nu au mai avansat și dacă acestea se încadrează în termenul stabilit.”, a întrebat Miuțescu.

Deocamdată Grindeanu nu a răspuns la întrebare, dar promitem să revenim pe subiect.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea