Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Atelier Corneliu Baba”

# Invitați - curatorul Maria Albani și istoricul de artă Vladimir Bulat

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de a anunța deschiderea expoziției dedicată Maestrului Corneliu Baba începând cu data de 12 Aprilie 2022. Expoziția prezintă o selecție de peste 80 de lucrări ale Maestrului Baba, printre care va fi expusă o lucrare realizată de acesta în anul 1910, datând din perioada copilăriei sale.

Despre expoziție, istoricul de artă Vladimir Bulat:  „În esență expoziția aceasta, camerală și profund chibzuită, este un omagiu adus mâinii pictorului Corneliu Baba, de fapt, membrelor sale, care ne-au lăsat drept moștenire  – ajutate de mintea pătrunzătoare, scormonitoare și hâtră a artistului –  o operă vastă, polivalentă, recunoscută ca proiecție a vremii sale, și pe care urmează să o redescoperim și după editarea celor patru volume ale amplului proiect „Confesiuni și Jurnale”, editate de doamna Maria Albani.

 

Fiecare volum jalonează câte o expoziție (începând din 2018) în incinta Muzeului Național de Artă din București, iar volumele 3 și 4 vor însoți expunerea operei târzii a artistului, iar pentru că aceasta este acum în pregătire, aceeași neobosită Maria Albani a gândit o incursiune în intimitatea atelierului lui Corneliu Baba, punând accentul pe lucrări de mici dimensiuni, studii și eboșe; pentru a înțelege mai bine ceea ce înțelegea clasicul picturii noastre, cel mai înțelept este să-i ascultăm vocea, în cuvintele scrise acum mai bine de cinci decenii:

 

„Mâna „autoportretului” (cea care stă în șold) este mâna cu care lucrez – stânga. Am găsit un mod de a rezolva mai puțin dificil. În general, lucrând cu degetele și netrebuind să schimb mereu pensulele, mă simt mult mai la îndemână. Degetele au devenit ca ale unui pianist pe claviatură. Un deget e plin cu culoare luminoasă sau caldă, altul cu închis, cel de-al treilea cu un ton de legătură. Pensula intervine mai rar, în cazul unor contururi sau al întăririi unui desen. Gimnastica asta mă amuză și mă pasionează. Mâna este goală până la cot și se sprijină de șold. Are o arhitectură uimitor de savantă, cu forme echilibrate, fără să aibă o simetrie obișnuită. Așa cum sunt toate în natură. Armonia iese tocmai din acest dialog al asimetriilor armonioase. M-am încăpățânat și de acum înainte așa va fi: să reprezint portrete expresive și dramatice ale indiferent cărui element din tablou. Portretul mâinii, portretul draperiilor, portretul unor obiecte pe o masă, portretul unui teren (da, al unui teren, al unui cer, al unei...flori), sunt portretist, deci trebuie să mă respect. Portretele trebuie să reprezinte unicate (caractere unice), o dramă a formelor, a luminii ce cade pe ele, un mister al dialogului umbră-lumină. Dar pentru cine scriu acestea? Ce „nerafinați” le vor ceti leneși și vor râde de asemenea preocupări. Ca niciodată trăiesc această pasiune pe care o înțeleg din ce în ce mai mult că este a mea, numai a mea, și nu trebuie să fac niciun fel de compromis. Îmi fac paleta cu o voluptate ce parcă n-am mai avut-o niciodată atît de intensă, privesc în jur, descifrez, mă zbat să depășesc, să ies dintr-un calapod în care pictura te condamnă, ca orice îndeletnicire artistică, să-i fii rob”.

Luni, 18 august 1980, în atelier.

Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale, vol. 3, ediție

îngrijită de Maria Muscalu Albani,  editura MNAR, București, 2021,

pag. 187-188.

 

Vernisajul expoziției „Atelier Corneliu Baba” va avea loc marți, 12 Aprilie, începând cu ora 18:00

Programul de vizită al Fundației este : luni – vineri: 10:00 – 19:00, sâmbătă : 10:00 – 17:00

Adresă: str. Armand Călinescu , Nr. 2 , Pitești

-------

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea a fost fondată în 2017, la Pitești, din dorința de a prezența expoziții de artă contemporană la calitate muzeală. Fundația prezintă un program dinamic dedicat artei contemporane românești, dar și internaționale. Încă de la fondarea să, Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea s-a poziționat drept unul dintre cele mai importante spații de artă contemporană din afară Bucureștiului.

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea a găzduit în cei cinci ani de funcționare numeroase expoziții cu artiști consacrați (Mircea Român, Constantin Piliuță, Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Henri Catargi etc.) și artiști emergenți (Alexandru Radvan, Mihai Zgondoiu, Botond Reszengh, Giuliano Nardin, Cătălin Bălescu, Petru Lucaci, Marcel Bunea, Traian Boldea etc.) având colaborări cu diverși curatori (Aurelia Mocanu, Simona Vilau, Marcel Bunea, Roxana Trestioreanu). Totodată, Fundația dezvoltă programe de educație activă prin cultură dedicate copiilor, la care participa experți din scena de artă contemporană, artiști și profesori din toate ramurile artei.

Scopul declarat al fundaţiei este de a construi un model de bună practică, un parteneriat de succes în domeniul artei, bazat pe experienţa businessului şi pasiunea pentru frumos, în strânsă legătură cu mediul artistic şi societatea civilă.

 

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea